DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fiul lui Michael Schumacher își dorește să participe în campionatul de Formula 1

www.independent.md
Schumacher

Mick Schumacher, fiul pilotului de Formula 1 Michael Schumacher, spune că deși deocamdată participă în competițiile auto de Formula 3, obiectivul său este de a ajunge în Campionatul Mondial de Formula 1. ''Visul și obiectivul meu este de a ajunge în Formula 1. Mă concentrez doar pe ceea ce fac eu, nu mă uit la alți piloți, pentru că fiecare progresează în ritmul său, deci nu am ce să compar'', a spus Mick Schumacher, referindu-se la faptul că în F1 participă deja piloți tineri, ca Lance Stroll (18 ani) sau Max Verstappen, care a luat startul în prima cursă când avea doar 17 ani, conform Agerpres.

În vârstă de 18 ani, Mick afirmă că înaintează ''pas cu pas'' spre obiectivul său și că încearcă să se pregătească la modul cel mai serios pentru a putea face saltul în cariera sportivă. ''Am atacat primul sezon în F3 având ca obiectiv deocamdată să învăț cât mai multe. Sunt mulțumit de ce am realizat în acest an'', a spus fiul celebrului Michael Schumacher, care a terminat al 12-lea în clasamentul general pe 2017 al piloților din F3.

Michael Schumacher, care se află în continuare în convalescență după un grav accident de schi petrecut în decembrie 2013, are în palmares 91 de victorii în Formula 1, prima în Belgia în 1992, iar ultima în China în 2006.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.