Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fiul unui senator PSD, condamnat la 3 ani de închisoare intr-un dosar de coruptie

Moravita vama
De asemenea, în acest dosar a fost judecat şi fostul şef al postului de Poliţie din comuna Moraviţa. Fostul consilier local în comuna Moraviţa Lucian Cotora, judecat pentru aderare la grup infracţional organizat, dare de mită în formă continuată şi două infracţiuni de contrabandă, a primit trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Tot trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a primit şi Viorel Lilian Matei, fiul fostului senator PSD de Timiş Viorel Matei. Fiul acestuia, fost ofiţer de poliţie, a fost acuzat de aderare la grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată şi complicitate la contrabandă calificată în formă continuată. Fostul şef al postului de Poliţie din Moraviţa Ion Alin Caramatrac, judecat pentru aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată, complicitate la contrabandă calificată în formă continuată, a primit trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere. În acelaşi dosar au primit pedepse de închisoare cu executare, între doi ani şi jumătate şi patru ani, trei vameşi - Valentin Dragomir (patru ani), Claudiu Uiuiu (trei ani) şi Petru Taracea (trei ani), patru agenţi de poliţie de frontieră - Lucian Degan (trei ani şi şase luni), Ilie Alexoaie (trei ani şi patru luni), Cornel Budriş (trei ani şi nouă luni) şi Dănuţ Antoni (doi ani şi şase luni), precum şi Dan Sava (patru ani) - trimis în judecată pentru contrabandă cu ţigări. Capetele de acuzare sunt aderare la grup infracţional organizat, contrabandă şi luare de mită. Două persoane, fostul vameş Sorin Daniel Avram, acuzat de aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită şi contrabandă calificată, şi agentul de poliţie Darius Apostol, trimis în judecată pentru aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată şi complicitate la contrabandă calificată în formă continuată, au fost achitate pentru toate infracţiunile. Ceilalţi inculpaţi din acest dosar au primit pedepse cuprinse între doi ani şi trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Decizia judecătorilor Curţii de Apel Timişoara poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În mai 2011, procurorii DNA au trimis în judecată 69 de ofiţeri, agenţi de poliţie de frontieră şi vameşi, din care 38 în arest preventiv, de la punctele de trecere a frontierei Moraviţa şi Foeni şi Sectorul PF Deta, acuzaţi că au luat mită peste 82.000 de euro pentru înlesnirea traficului de ţigări din Serbia, valoarea ţigărilor traficate fiind de 3,3 milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.