Vești bune pentru cuplurile care apelează la FIV! Ministrul Muncii, noi detalii despre program

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 17-12-2025 06:11

Article thumbnail

Sursă foto: atalya / Alamy / Profimedia

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că programul FIV va continua în 2026, cu fonduri europene suplimentare.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a vorbit marți seară, în cadrul unei intervenții la Digi24, despre situația finanțării programului de fertilizare in vitro (FIV) și perspectivele pentru anul viitor.

Programul FIV 2026

Manole a explicat că, pentru 2025, programul a mers foarte bine, iar pentru 2026 se estimează menținerea bugetului actual și includerea unor fonduri europene suplimentare.

„Pentru programul pe anul ăsta, lucrurile au mers foarte bine, cred eu. Pentru anul viitor, solicitarea de la bugetul de stat o vom face similară cu ce am avut bugetat anul acesta și sper că fondurile europene, așa cum am discutat cu domnul Pâslaru și pare că am găsit o soluție, zic, pare, deși sunt extrem de optimist, dar cred că trebuie să așteptăm să se usuce cerneala pe o hârtie. Angajamentul domnului Pâslaru este ferm. Ministerul Fondurilor Europene e un partener onest cu Ministerul Muncii pe această temă. Asta e fără discuție. Doar că sunt niște proceduri care trebuie îndeplinite, inclusiv în comunicarea cu Comisia, și trebuie să fim prudenți până atunci. Acei bani ar fi bine să fie un surplus peste bugetul pe care l-am avut anul ăsta”, a declarat Manole.

Numărul de beneficiari

Întrebat despre numărul de beneficiari pentru 2026, ministrul a spus că intenția este să se dubleze cifra actuală, estimată la aproximativ 6.400 persoane în 2025.

„Mi-aș dori să dublăm numărul de beneficiari, adică dacă anul ăsta o să fim, probabil, pe la 6.400, putem să mergem spre 12.000, sper eu. Nu o luați ca promisiune, pentru că nu vreau să fac nicio promisiune. Am promis că fac tot posibilul ca acest program să fie finanțat anul ăsta. Am avut și concursul colegilor, s-a întâmplat, mă bucur. Am spus de mult că voi încerca să aduc fonduri europene pe acest program. Pare că ne apropiem de un deznodământ pozitiv, dar încă nu suntem acolo. Când vom fi acolo, o să putem să dăm cifre. Dar, cu siguranță, vor fi mai mulți bani decât anul ăsta.”, a mai spus Florin Manole.

El a declarat că programul FIV va continua și anul viitor, cu perspective de extindere, însă a cerut răbdare până la finalizarea procedurilor de finanțare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri