O echipă braziliană va ridica cel mai râvnit trofeu intercluburi la fotbal din America de Sud pentru cel de-al şaptelea an consecutiv, când Flamengo şi Palmeiras se vor întâlni în finala competiţiei Copa Libertadores, sâmbătă, pe Estadio Monumental din Lima (Peru), conform agenţiei Reuters, potrivit Agerpres.
Este o confruntare între primele două echipe clasate în campionatul Braziliei, liderul Flamengo având cinci puncte avans în faţa Palmeiras cu două etape înainte de final, fapt care adăugă un interes şi mai mare pentru meciul de sâmbătă dintre cele două formaţii.
Argentina este ţara cu cele mai multe titluri, echipele Independiente şi Boca Juniors având şapte, respectiv şase titluri, în timp ce River Plate şi Estudiantes au câte patru fiecare. Penarol (Uruguay) are cinci trofee.
Fanii celor două echipe aşteaptă să vadă care dintre acestea este prima formaţie din Brazilia care cucereşte de patru ori Copa Libertadores.
Palmeiras a învins-o pe Flamengo cu scorul 2-1, la Montevideo, în 2021, după o eroare a lui Andreas Pereira, care a pierdut posesia permiţând lui Deyverson să marcheze golul victoriei în timpul suplimentar. Printr-o întorsătură a sorţii, Pereira joacă acum pentru Palmeiras.
Flamengo va căuta să se reabiliteze în faţa adversarei, iar locul de desfăşurare a partidei ar putea să le aducă noroc, acelaşi stadion găzduind finala competiţiei în anul 2019, atunci când Gabriel Barbosa a marcat de două ori, într-o revenire spectaculoasă în faţa lui River Plate.
Palmeiras vine în Lima din postura de putere continentală a sezonului. Sub comanda lui Abel Ferreira au jucat trei dintre ultimele şase finale din Copa Libertadores.
''În ultimii cinci ani am fost campioni de două ori şi vicecampioni de alte două ori în campionatul Braziliei. Există o ambiţie şi un interes lăuntric să câştigăm această competiţie'', a spus tehnicianul portughez, joi, pentru publicaţia braziliană Globo GE.
Parcursul echipei paulista a fost unul perfect în Grupa G, cu şase victorii în şase meciuri.
După ce au trecut uşor de Universitario şi River, Palmeiras a reuşit o revenire spectaculoasă în semifinală, depăşind deficitul de trei goluri din primul meci (0-3) împotriva formaţiei LDU Quito, printr-un răsunător 4-0, în partida de acasă.
Gustavo Gomez, căpitanul formaţiei, care este din Paraguay, a condus apărarea, în timp ce brazilianul Vitor Roque şi argentinianul Juan ''Flaco'' Lopez conduc atacul, cu şapte reuşite în această competiţie.
Flamengo, conduşi de antrenorul Filipe Luis, au fost mai puţin dominanţi la început, dar au crescut treptat, etapă cu etapă.
După ce echipa carioca a încheiat pe locul secund în Grupa C, a învins-o pe Internacional Porto Alegre cu 3-0, în două manşe, a trecut de Estudiantes cu scorul de 4-2, după loviturile de la unsprezece metri, graţie eroismului portarului Agustin Rossi, confirmând locul în finală prin victoria în faţa lui Racing cu 1-0, la general.
''Cu cât lucrurile devin mai stresante, cu atât mai provocatoare este munca mea şi mă bucur mai mult de ea'', le-a spus Filipe Luis, reporterilor, marţi. ''Partea dificilă va fi când nu voi mai avea parte de aceste momente. Este un privilegiu'', a mai continuat acesta.
''Începem să ne delectăm cu acest moment extraordinar - finala Copa Libertadores'', a adăugat acesta după meciul, încheiat 1-1, împotriva echipei Atletico Mineiro, în prima ligă din Brazilia.
Flamengo a arătat mai mult decât fler, demonstrând control emoţional, robusteţe în apărare şi experienţă.
Coordonatorul lor de joc, uruguayanul Giorgian de Arrascaeta, a ajuns la cea de-a patra finală cu acest club de la semnarea contractului în 2019. Alături de el sunt jucătorii brazilieni excepţionali ca Jorginho şi Everton, precum şi mijlocaşul ofensiv ecuadorian Gonzalo Plata.
Finala de sâmbătă, de pe Estadio Monumental din Lima, promite să fie punctul culminant potrivit pentru dominaţia extraordinarului fotbal brazilian asupra competiţiei Copa Libertadores.






























Comentează