Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Florentin Pera, tehnicianul clubului SCM Râmnicu Vâlcea: 'Echipa națională nu se refuză, dar nu voi renunța la Vâlcea'

Youtube
Florentin Pera

Florentin Pera a declarat că este onorat că este una dintre opțiunile Federației Române de Handbal pentru preluarea funcției de antrenor al naționalei feminine. Totodată, tehnicianul a declarat că nu este dispus să renunțe la echipa de club, anunță MEDIAFAX.

”Sunt onorat că sunt unul dintre posibilii selecţioneri. Într-adevăr, sunt anumite criterii pe care le-a enunţat domnul preşedinte. O să am o discuţie. Încă nu am reuşit să avem o discuţie în privinţa echipei naţionale, pentru că am fost concentrat şi prins cu echipa de club. Sub nicio formă nu renunţ la echipa de club. Pe viitor, dacă vor mai fi şanse sau poate şi acum, nu se ştie, dacă există vreo posibilitate, nu refuz echipa naţională. Echipa naţională nu se refuză, însă bineînţeles că nu voi renunţa la Vâlcea. Dacă ăsta va fi un criteriu, cu siguranţă voi continua la echipa de club”, a spus Florentin Pera, la Telekom Sport.

Citește și: Îngrijorare la Guvern! Americanii intenționează să-și vândă partea

Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat că își dorește ca noul selecționer să se dedice exclusiv echipei naționale.

”Cei nominalizaţi de Comisia Tehnică sunt români. E o listă de 4 antrenori care a fost sugerată de Comisia Tehnică. Trebuie să fie Master Coach sau cursant Master Coach. Ideal ar fi şi sper să se şi îndeplinească, e să fie un antrenor liber de contract sau să devină liber de contract şi să îşi dedice tot timpul echipei naţionale.S-ar acorda mult mai multă atenţie echipei naţionale în scurtul timp care a rămas până la grupele de calificare şi am elimina foarte multe alte discuţii adiacente, care nu îşi au locul, legat de parti-pris-uri sau de interes. E un lucru pe care eu îl caut. Domnul Roşca, domnul Pera, domnul Burcea şi domnul Vasile”, a spus președintele FRH.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.