Florin Bercean a făcut mii de kilometri ca să descopere un nou campion olimpic

Autor: Anca Flondor

Publicat: 27-02-2025 13:05

Actualizat: 27-02-2025 15:05

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Florin Bercean, antrenorul care a adus singura medalie olimpică de aur din judo-ul românesc, nu a ratat nici una dintre cele peste 30 de competiții interne din 2024, în căutarea viitorilor campioni.

Anul trecut, Bercean a bătut țara în lung și în lat și a făcut mii de kilometri pentru a nu rata niciun concurs de judo! Și începutul lui 2025 l-a prins pe tot în sala de competiții. Prezent la Campionatul Național de Cadeți, Bercean spune că unui sportiv îi trebuie minim 12 ani de muncă pentru a realiza o mare performanță.

„Medalie olimpică de aur e foarte greu. Trăiesc cu speranța că vom mai găsi un copil sau 2 copii care își doresc treaba asta, dar va fi foarte complicat și foarte greu”, a spus Florin Bercean, vicepreședinte executiv al Federației Române de Judo.

De-a lungul carierei, Florin Bercean a lucrat atât cu fetele, cât și cu băieții.

“Eu m-am axat pe fete pentru că sunt foarte ambițioase, ușor mai serioase decât băieții. La băieți, trebuie să treacă câțiva ani, să primească niște șocuri laterale ca să își revină. Uitați-vă și la Bacalaureat, fetele sunt foarte atente, învață zi de zi, băieții nu”, a mai spus Bercean.

Florentina Ivănescu și Serafima Moscalu, speranțele României la Los Angeles!

Florin Bercean este antrenorul care are în palmares 4 medalii olimpice, dintre care una de aur. În 2000, la Jocurile Olimpice de la Syndey, Simona Richter a câștigat prima medalie din istoria judo-ului românesc, bronz, la categoria plus 78 de kilograme. Au urmat aurul Alinei Dumitru, la categoria 48 de kilograme, în 2008, la Beijing și alte două trofee de argint la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, obținute de Alina Dumitru și Corina Căprioriu, la categoria 57 de kilograme.

Pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, Florin Bercean are două nume de fete care ar putea reprezenta România.

„Florentina Ivănescu, care la Grad Slam -ul de la Baku a ocupat locul 5, a fost aproape de medalie. A fost în cărți și pentru Paris, dar nu s-au aliniat astrele. Serafima Moscalu -la Baku a luat argint și a învins o medaliată la mondiale. Sunt două sportive valoroase, care ne dau mari speranțe pentru JO 2028”.

Florentina Ivănescu și Serafima Moscalu fac parte din lotul național de judo și luptă la categoria 63, respectiv 70 de kilograme.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri