Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Timişoara, a murit de hipotermie, lângă soţia bolnavă psihic. Vecinii au chemat ambulanţa, dar cei doi au refuzat transportul la spital, iar câteva ore mai târziu, bărbatul a decedat.
Cei doi soţi stăteau într-un apartament social al Primăriei Timişoara şi au oprit încălzirea, deşi afară temperaturile au ajuns şi la minus 15 grade pe timpul nopţii. Soţia bărbatului avea probleme psihice.
Vecinii au sunat la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj medial, însă cei doi soţi au refuzat să meargă la spital. Câteva ore mai târziu, tot vecinii au sunat la Urgenţe, iar medicii ajunşi la locuinţa celor doi au constatat decesul bărbatului.
”La data de 12 ianuarie 2026, în jurul orei 15:20, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că, vecinii săi mai în vârstă, nu răspund la telefon. La sosirea poliţiştilor şi echipajului medical, s-a constat că cele două persoane (un bărbat de 65 de ani şi o femeie de 56 de ani) prezentau o stare de hipotermie. Aceştia au primit îngriji de la personalul medical, refuzând transportul la spital. Ulterior, în jurul orei 21:30, poliţiştii au fost sesizaţi că bărbatul a decedat”, a transmis IPJ Timiş via News.
Conform procedurilor, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Femeia a fost preluată de rude.





























Comentează