Florin Bratu îl apără pe Moruţan: 'Nu el a fost problema, ci faptul că jucătorii nu au format o echipă'

Autor: Andrei Radu

Publicat: 28-03-2018

Actualizat: 28-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.cugetliber.ro

Antrenroul dinamovist Florin Bratu, fost selecţioner al naţionalei under 18, a declarat că reprezentativa under 19 a pierdut calificarea la CE 2018 din cauza faptului că jucătorii nu au format o echipă care să lupte până la capăt, nu pentru că Olimpiu Moruţan şi-a scos tricoul şi a fost eliminat după ce a marcat golul de 1-0.

N-au maturitatea necesară. Era o bucurie foarte mare pentru Moruţan că a marcat golul, nu şi-a dat seama, am văzut şi la nivel mai mare că se întâmplă astfel de lucruri, la echipe de seniori mult mai importante. Nu cred că aceasta a fost problema numărul 1, pentru că echipa naţională a avut după acel gol 15 minute în care trebuia să apere cel puţin un egal şi nu a reuşit. Aici e problema, aici ar fi discutat, de ce nu a reuşit acest lucru. Am văzut o echipă prăbuşită, o echipă nefericită imediat după golul de 1-1 sau 2-1, cred că mai erau 3-4 mainute de jucat şi toţi erau pe jos. Trebuie să învăţăm să luptăm până la capăt. Cred că Ucraina ne-a dat o lecţie despre ce înseamnă o echipă. organizată, o echipă compactă şi o echipă care luptă până la capăt. Eu nu am văzut la ucraineni un jucător ca Moruţan, ca Măţan, ca Screciu sau ca Dragomir, cu calitatea individuală pe care o avem noi. Dar am văzut o echipă în adevăratul sens al cuvântului şi cred eu că asta a făcut diferenţa aseară", a spsu Bratu, într-o conferinţă de presă, conform News.ro.

Tehnicianul a afrimat că naţionala "mică" nu avea voie să piardă meciul dupăc e a condus cu 1-0 în mintul 75, chiar cu un jucător mai puţin pe teren.

"N-am înţeles nimic din ultimele 20 de minute ale meciului, chiar dacă echipa noastră a jucat în 10 oameni mă aşteptam la o altă reacţie, pentru că ei au mai trecut printr-o astfel de situaţie, în urmă cu doi ani, când au pierdut o calificare în ultima secundă, împotriva Slovaciei, dacă nu mă înşel, în Ungaria. În plus de asta, au avut ca reper  Ucrainei, în urmă cu câteva zile, împotriva Serbiei şi practic a fost aceeaşi partitură. Trebuia să stea mai mult în gardă. Mi s-a părut la acest turneu că echipa noastră naţională de U19 a arătat un fotbal plăcut, dar parcă s-a bazat prea mult pe Măţan şi Moruţan. Ieri, din păcate nu au funcţionat aşa cum trebuia şi au apărut problemele. E păcat pentru că e o generaţie bună, cu siguranţă vom vedea jucători în viitorul apropiat la echipele naţionale sau la echipele de top din Europa, dar care din nou a eşuat", a adăugat el.

Bratu mai spuen că dinamovistul Robert Moldoveanu, component al lotului u19, a fost foarte afectat după emciuld e la Ploieşti: "Am vorbit cu Robert Moldoveanu, era afectat, normal. O să-l arunc în zăpadă puţin, acum, ca să-şi revină."

Florin Bratu a felicitat echipa naţionlă de seniori şi pe antrenorul Cosmin Contra pentru succesul înregistrat în partidele amicale cu Israel (2-10 şi Suedia (1-0).

"O evoluţie din punct de vedere al atitudinii, atunci când câştigi două meciuri importante cu adversari grei, trebuie felicitaţi jucători echipei naţionale. Au o dezinvolutră mai mare acum, reuşim să înscriem goluri. Felicitări şi lui Cosmin Contra, pentru că, iată, transmite din energia lui pe care o emană de pe margine. Sperăm că pe viitor se va cristaliza oe chipe naţională, cu cei care sunt acum, cuc ei care vor apărea, pentru că avem nevoie în perioada aceasta de rezultate", a spus el.

Naţionala "under 19" a României a ratat calificarea la Campionatul European, după ce a fost învinsă, marţi, la Ploieşti, cu scorul de 2-1, de echipa similară a Ucrainei, în ultimul meci din grupa 4 a Turului de Elită. România a încheiat jocul cu doi fotbalişti mai puţin.

Tricolorii au deschis scorul prin Olimpiu Moruţan, în minutul 76. Jucătorul român a fost eliminat imediat după marcarea golului, el primind al doilea cartonaş galben.

Pentru Ucraina au înscris Safronov ’84 şi Bondar ‘90+2. În minutul 90+5, din echipa României a fost eliminat şi Robert Neciu, tot pentru cumul de cartonaşe.

Reprezentativa de seniori a României a învins, marţi seară, cu scorul de 1-0 (0-0), selecţionata Suediei, calificată la Cupa Mondială, într-un meci amical disputat la Craiova. Golul a fost marcat de Dorin Rotariu, în minutul 57, cu un şut din careu, la colţul lung.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri