Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Florin Cîţu este supărat pe primarii care au folosit banii din PNDL: 'Au fost folosiţi, din punctul meu de vedere, ineficient'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Florin Cîțu

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, că doar 18% din sumele care au fost alocate în cele două programe naţionale de dezvoltare locală (PNDL) au avut ca destinaţie infrastructura rutieră, el menţionând că la nivel naţional vor fi alocate fonduri pentru reabilitarea drumurilor comunale şi judeţene.

Prezent în localitatea Romos, din judeţul Hunedoara, primul ministru a menţionat că la Compania Naţională de Investiţii (CNI) au fost depuse proiecte în valoare de 7 miliarde de lei pentru care vor fi alocate resurse de la buget, deoarece nu se pot finanţa din fonduri europene, scrie agerpres.ro.

"În România, în ultimii ani, deşi au fost două programe PNDL, doar 18% din bani s-au dus spre drumuri. Restul banilor au fost folosiţi, din punctul meu de vedere, ineficient. Şi atunci, astăzi, la CNI există proiecte depuse de 7 miliarde de lei, drumuri judeţene şi comunale, care nu pot fi finanţate nici prin fonduri europene, nici prin PNRR, nici prin altceva. Pentru aceste drumuri vom aloca resurse de la buget pentru că este nevoie de aceşti bani, nu trebuie să sufere nimeni, şi pornim cu acest program", a spus Florin Cîţu.

Şeful Executivului a arătat în cazul drumurilor comunale vor avea prioritate acele comune unde există deja introduse reţele de apă şi canalizare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.