Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat marți seara la Digi24, despre „Programul VACANTA MARE de prevenire a imbolnavirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19", document al Institutului National de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals, că ideea formării unui Guvern paralel 'Anti-Pandemie' reprezintă o idee „de sorginte comunistă sau fascistă, nu-mi dau seama” dar că marele pericol este altul:
„Sunt trei presedinti de partid care instiga la revolta sociala, le spuneau oamenilor sa iasa din casa, unii nu au votat prelungirea starii de urgenta, acolo este problema, acolo trebuie sa ne ducem. Avem oameni in Parlament care conduc partide si instiga oamenii la revolta sociala. Nu fac altceva de cand a inceput epidemia si dau in fiecare seara la doua televiziuni prietene mesaje alarmiste si creaza panica in societate. Cei 3 instigă la revoltă socială”.
Afirmația lui vine în contextul în care Florin Cîțu, a declarat recent tot la Digi 24 că liderii PSD, ALDE și Pro România, anume Marcel Ciolacu, Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta, nu vor să voteze în Parlament decretul prezidențial privind prelungirea stării de urgență și i-a numit în acest sens pe cei trei politicieni ca fiind „criminali” care „joacă poker” cu sănătătatea românilor.
Comentează