Florin Iordache bate cu PUMNUL ÎN MASĂ: Am spus Comisiei de la Veneția că nu renunțăm la secția pentru anchetarea magistraților

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 06-11-2018

Actualizat: 06-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Președintele Comisiei speciale pentru legile justiției, deputatul Florin Iordache, a declarat marți, la Parlament, că a spus membrilor Comisiei de la Veneția că este „exclus” ca PSD să renunțe la înființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, scrie Mediafax.

„Eu spun ce face PSD-ul, acea recomandare care vizează înființarea secției speciale, este exclus să o punem în legislație. Eu am spus-o la Veneția, ministrul Justiției era lângă mine și nu a spus nimic. Am spus că este exclus. Am întrebat: ”, a declarat, marți, deputatul Florin Iordache, la dezbaterile din Comisia specială pentru legile justiței.

Acesta le-a mai spus membrilor din opoziție, legat de secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție: „Trebuie să se arate monstruozitatea sistemului. O să vedeți în perioada următoare monstruozitățile”.

Comisia specială pentru legile justiției a început, marți, dezbaterile generale pe legea de aprobare a OUG 90/2018 privind secția de investigare a infracțiunilor din justiție, precum și pe legea de aprobare a OUG 92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției.

Citește și: Acuzație NĂUCITOARE: Dragnea și PSD au ascuns faptul că au plătit datoria externă din fonduri europene .

Guvernul a adoptat, pe 10 octombrie, ordonanța de urgență pentru operaționalizarea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a explicat că prin respectiva OUG dosarele de la DNA în care sunt investigați magistrați se vor muta la Ministerul Public. La DNA sunt aproximativ 300 de dosare în care sunt investigați magistrați.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri