DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Florin Iordache, detalii de ULTIM MOMENT privind învestirea Guvernului Orban

florin iordache

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat că Birourile permante reunite ale Parlamentului vor putea stabili, cel mai probabil luni, calendarul procedurii pentru învestirea noului Guvern, audierea miniștrilor putând să aibă loc miercurea și joia viitoare iar votul peste două săptămâni, conform Mediafax.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ - Trupele speciale ale Poliției române au DESCINS la hoții și tâlharii de pe drumuri și autostrăzi

"Deocamdată așteptăm și noi lista guvernului și programul de guvernare, după care Birourile Permanente Reunite se vor reuni. Probabil vor veni joi, sau să vedem când vor veni dumnealor. Din punctul meu de vedere, prima zi când Birourile Permanente se pot reuni va fi luni, și atunci lunea viitoare Birourile Permanente vor stabili un calendar. Cred că ar fi foarte bine să fie niște audieri serioase, să vedem și programul de guvernare, să vedem și competența viitorilor miniștri. Cred că miercuri, joi, săptămâna viitoare, vor putea fi audierile și săptămâna cealaltă, undeva 4-5-6 (noiembrie - n.r.), să fie un vot asupra guvernului", a declarat, miercuri, la Antena 3, Florin Iordache.

Vicepreședintele Camerei Deputaților consideră că "marea problemă" a actualei coaliții de partide care formează Guvernul este să-și asigure cvorumul.

"Pentru că primul lucru pe care trebuie să-l constate președintele de ședință este dacă sunt 233 de colegi senatori și deputați. În condițiile în care nu vor fi 233 colegi senatori și deputați prezenți se va amână, Birourile Permanente Reunite vor stabili o altă dată. Ca și concluzie, să nu conteze că PSD-ul le asigură cvorumul. Au dat jos un guvern care a adus plus valoare și creștere economică. Atunci cele șase formațiuni, plus neafiliați și așa mai departe, să fie în stare să își asigure cvorumul și să stabilească viitorul traseu", a mai spus social-democratul.

Biroul Politic Național al PNL se va reuni, joi, începând cu ora 13.00, în Parlament, unde ar putea valida lista miniștrilor propuși în noul Executiv și programul de guvernare.

Ludovic Orban se bazează, până acum, pe un număr de 221 de voturi pentru învestitea Guvernului în Parlament, au declarat surse din conducerea PNL, pentru MEDIAFAX. Pentru a fi validat Executivul, sunt necesare 233 de voturi în plenul reunit, ceea se înseamnă că liberalilor le lipsesc 12 voturi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.