Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Florin Iordache insistă pe transformarea SIIJ în direcţie. Înfiinţarea secţiei, 'un câştig pentru reforma în justiţie'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Florin Iordache in parlament

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, vineri seara, la Digi24, că înfiinţarea secţiei speciale pentru anchetarea magistraţilor este un câştig al reformei în justiţie şi că ar fi bine ca această structură să devină direcţie. Fostul ministru al Justiţiei a mai spus că săptămâna viitoare vor fi reluate dezbaterile pe Codul penal, inclusiv definirea abuzului în serviciu, el afirmând că ar mai da ordonanţa 13.

CITEȘTE ȘI: Avertismentul medicilor: Atenţie la acest mineral esenţial pentru sănătate!

„Eu şi la Comisia de la Veneţia am spus că un câştig al acestei reforme în justiţie este şi înfiinţarea acestei secţii. Factorul politic e extras cu totul din numirile care se fac la această secţie de investigare. (...) La dezbaterile în Parlament, judecătorii au fost cei care ne-au solicitat înfiinţarea acestei secţii specializate. Luaţi în calcul numai magistraţii care protestează? Pe cei care nu protestează şi au fost de acord cu această secţie nu îi luaţi în calcul? Judecătorii au vrut să se ia presiunea pe care o exercitau procurorii DNA. Argumentele pe care le-au avut asociaţiile fie ale judecătorilor, fie ale magistraţilor, au fost că e anormal că un procuror DNA care stă în sală lângă judecător poate spune: dacă nu ţineţi cont de concluziile pe care noi le punem, după aceea ne ocupăm noi de dumneavoastră. Prin presiunea pe care un procuror DNA o exercita asupra unui judecător, actul de justiţie putea fi viciat”, a declarat Florin Iordache, potrivit news.ro.

Potrivit lui Iordache, e greşit să se spună că secţia specială pentru magistraţi a fost scoasă din subordinea procurorului general.

Pe de altă parte, deputatul PSD a susţinut că s-ar justifica transformarea secţiei în direcţie, având în vedere încărcătura mare de dosare.

„În cadrul comisiei speciale, s-a spus că e prea mult să se facă direcţie, pentru că cei 15 procurori nu au încărcătură foarte mare, dar, de-a lungul timpului, au apărut în spaţiul public informaţii că peste 50% din magistraţii români au avut dosare, din oficiu sau plângeri din partea justiţiabililor. Acum, secţia are în cercetare peste 1.500 de dosare. Au fost închise în perioada până să fie operaţională secţia, alte câteva mii de dosare până când a intrat în vigoare secţia”, a mai spus Florin Iordache.

Totodată, el a subliniat că cel mai mare câştig al acestor trei legi ale justiţiei e tocmai separarea carierelor, adică un tânăr când a finalizat Institutul Naţional al Magistraturii intră în carieră şi va deveni fie judecător şi ierarhic merge până la Înalta Curte, fie procuror şi, în funcţie de vechime şi examene, până la Parchetul General.

CITESTE SI: Bolile grave se văd pe unghii: Semnele la care trebuie să fii atent .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.