Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a atras atenţia că măsurile de sprijin pentru IMM-uri ar trebui implementate cât mai repede, deoarece "orice zi de întârziere reprezintă o dramă pentru întreprinzători şi pentru economie în ansamblul ei" potrivit Agerpres.
"Există un dialog consistent cu Guvernul actual, dar să remarc şi un aspect mai puţin pozitiv, acela al vitezei implementării acestor măsuri (de sprijin pentru IMM-uri, n.r). Fiecare zi s-ar putea, pentru multe dintre IMM-uri, să reprezinte ultima zi. De aceea, implementarea măsurilor şi viteza trebuie să fie cu totul altele. Vorbim de IMM Invest şi vorbesc mulţi de IMM Invest. Asta înseamnă că este un program bun. Dacă nu era un program bun, nu vorbea nimeni, cu precădere politicienii. Este un program necesar. Am văzut câte firme au aplicat pentru acest program şi este clar că este un program necesar. Nu este însă şi un program suficient, pentru că nu rezolvă IMM Invest toate problemele economiei, plecând de la structura întreprinderilor mici şi mijlocii în care doi din zece sunt bancabili. Ce facem cu restul? Ce facem cu microîntreprinderile, ce facem cu media de 2,3 angajaţi pe microîntreprindere. Ele niciodată nu vor ajunge la bănci şi atunci, acele intervenţii de tip microgranturi, pe care le-am discutat cu Guvernul, care sunt cuprinse în acel pachet de un miliard de euro, trebuie puse imediat în aplicare", a menţionat marţi Florin Jianu, în cadrul webinarului 'Business în Noua Economie', organizat de România Durabilă şi EM360.
Preşedintele CNIPMMR a subliniat că orice zi de întârziere în implementarea măsurilor de sprijin "reprezintă o dramă pentru întreprinzători şi pentru economie în ansamblul ei."
"Nu vedem consecinţele acestei crize acum. Le vom vedea peste două luni, peste trei luni de zile când se rup lanţurile comerciale, lanţurile valorice, când consumul nu mai este la acelaşi nivel", a subliniat Florin Jianu.
Acesta a precizat că digitalizarea şi "aceste sisteme greoaie" pe care încercăm de ani de zile să le schimbăm s-au schimbat într-o lună. "Cu toate instituţiile statului este posibil să interacţionezi online, să nu mai stai la cozi. Lucrurile acestea trebuie să fie lecţii învăţate pentru noi, să nu ne mai întoarcem la perioada de dinainte şi la vechile metehne în care puneam oamenii la cozi şi îi puneam să plimbe o hârtie dintr-o parte în alta", a mai spus preşedintele CNIPMMR.
Florin Jianu avertizează că măsurile de sprijin ar trebui implementate cât mai repede
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

2
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
2

264
Semnale roșii în economie: România riscă o nouă contracție a PIB, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
264

1.641
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
1.641

44
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
44

2.912
Americanii se uită foarte atent la România: Țara are potențialul să revoluționeze domeniul energetic/ Trump a fost extrem de clar în privința acestui subiect
2.912

21
Ministerul Finanţelor, despre adoptarea bugetului pe 2026: România ţinteşte, cu precauţie, consolidarea fiscală şi stabilitatea economică
21

465
Criza carburanților: Cum pot companiile să exporte motorină și țiței între 1 aprilie și 31 iunie
465

2.446
Șocuri globale și tensiuni regionale. Mugur Isărescu (BNR) avertizează că stabilitatea economică nu mai este garantată
2.446

959
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
959

1.179
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
1.179

84
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
84

87
Proiectul de OUG privind importul de produse second-hand pune presiune pe industrie, avertizează ARETEX
87

43
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
43
















Comentează