Chef Florin Scărlătescu face dezvăluiri uluitoare despre una dintre cele mai scumpe și exclusiviste delicatese din gastronomia mondială. Celebrul bucătar avertizează că mulți români riscă să plătească sume uriașe pe fripturi sofisticate care nu au nicio legătură cu produsul original pe care restaurantele susțin că îl servesc.
Chef Scărlătescu a lansat o afirmație controversată despre unul dintre cele mai scumpe produse din gastronomia internațională. Juratul de la „MasterChef” susține că multe restaurante care trec în meniu celebra carne Wagyu nu oferă, de fapt, produsul autentic, iar explicația sa este una cât se poate de surprinzătoare.
„Da, mă, scrie pe ele Wagyu, dar vezi că e făcută?”, a explicat bucătarul, făcând o comparație cu produsele realizate cu ajutorul imprimantelor 3D. Scărlătescu consideră că simpla menționare a denumirii Wagyu în meniu nu reprezintă o garanție a autenticității cărnii.
Pentru a-și susține teoria, chef-ul a povestit și experiența unui prieten, Cristi, despre care spune că a mers până în Japonia pentru a înțelege cât de greu se găsește carnea Kobe. Acesta cerut 100 de porții într-un magazin, însă a primit doar patru, fiind informat că restul cantității putea fi furnizată treptat, în zilele următoare.
Cum recunoști o carne Wagyu autentică și de ce producția este atât de limitată
„Pe zece kilometri pătrați, câte Wagyu crezi tu că sunt?”, a întrebat Scărlătescu, sugerând că producția autentică este limitată și că restaurantele din România ar putea comercializa, de fapt, variante obținute prin încrucișări.
Bucătarul a oferit și o comparație: „E un fel de Ferrari cu motor de Dacia”. Cu alte cuvinte, produsul poate purta denumirea Wagyu, fără să provină neapărat dintr-un exemplar de rasă pură.
Cât costă o friptură de Wagyu în restaurantele din București
O verificare a meniurilor publicate de restaurantele din Capitală arată că prețurile sunt pe măsura reputației acestui produs.
La restaurantul Vacamuuu, 100 de grame de Wagyu A5 din Japonia costă 349 de lei, în timp ce varianta australiană A4 este listată la 243 de lei pentru aceeași cantitate. La Yoshi, o porție de 200 de grame de Wagyu A5 japonez ajunge la 450 de lei, scrie retetesivedete.ro.
Nici la Bavette prețurile nu sunt deloc mici: un antricot Wagyu A5 japonez, de 300 de grame, costă 595 de lei.
Diferența critică dintre carnea Wagyu și faimoasa vită Kobe
Există însă o diferență importantă: Wagyu nu înseamnă exclusiv carne japoneză, existând și producători din Australia și alte țări. În plus, Kobe este o denumire mult mai strictă, rezervată cărnii care îndeplinește criterii specifice de origine și certificare.
Așadar, afirmația lui Scărlătescu ridică o întrebare legitimă pentru clienți: atunci când plătesc sute de lei pentru o friptură, știu exact ce carne ajunge în farfurie?




























