Flotila umanitară către Gaza se întoarce în Barcelona din cauza furtunii

Autor: George Traicu

Publicat: 01-09-2025 14:46

Actualizat: 01-09-2025 14:47

Article thumbnail

Sursă foto: Los Angeles Times

Flotila Global Sumud, compusă din zeci de ambarcațiuni cu activiști pro-palestinieni și ajutoare umanitare a revenit luni în portul Barcelona din cauza unei furtuni, informează Reuters, potrivit Mediafax.

O flotilă cu ajutor umanitar destinat populației din Fâșia Gaza la bordul căreia se află activiști precum Greta Thunberg și actorul Liam Cunningham a plecat duminică spre enclava palestiniană, însă luni s-a întors din cauza vremii nefavorabile.

Organizația Global Sumud Flotilla Mission a transmis: „Am efectuat o probă pe mare și apoi ne-am întors în port pentru a permite furtunii să treacă. Asta a însemnat să amânăm plecarea noastră pentru a evita riscul unor complicații cu bărcile mai mici”, adăugând că vântul ajunge să bată cu 56 de km/h.

Flotila, compusă din câteva zeci de bărci, are ca obiectiv spargerea blocadei impuse de Israel asupra Fâșiei Gaza și de a livra sprijin umanitar populației palestiniene.

Oficialii israelieni consideră inițiativele de acest fel drept propagandă în sprijinul grupării Hamas și insistă că obiectivul blocadei este prevenirea intrării de armament.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri