Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă să reducă şi mai mult luna viitoare previziunile sale privind evoluţia economiei mondiale în 2022, a anunţat joi un purtător de cuvânt al FMI, după ce săptămâna aceasta Banca Mondială şi OCDE şi-au înrăutăţit propriile prognoze, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Ar fi a treia revizuire în scădere a FMI în acest an. În aprilie, organizaţia a înrăutăţit estimările sale privind creşterea economiei mondiale cu aproape un punct procentual, la 3,6% în 2022 şi 2023.
Perspectivele generale încă asigură creştere pe plan global, deşi într-un ritm mai lent, dar unele ţări s-ar putea confrunta cu recesiunea, a avertizat purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice.
"Clar există o serie de evoluţii în desfăşurare care ne vor determina să înrăutăţim din nou previziunile. Atât de multe s-au întâmplat şi se întâmplă extrem de rapid de la precedentele noastre prognoze", a adăugat oficialul.
La mijlocul lunii iulie, FMI ar urma să publice o actualizare a raportului "World Economic Outlook".
Economia mondială ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,9%, faţă de un avans 4,1% previzionat în ianuarie 2022, conform raportului Băncii Mondiale "Perspective Economice Globale" (Global Economic Prospects) la începutul lunii iunie.
Instituţia avertizează că invadarea Ucrainei de către Rusia a agravat pagubele provocate de pandemia de COVID-19 şi multe ţări se vor confrunta probabil cu recesiunea. Războiul a amplificat încetinirea economiei globale, care acum intră în ceea ce ar putea deveni "o perioadă prelungită de creştere fragilă şi de inflaţie ridicată", apreciază Banca Mondială.
Miercuri, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a anunţat că se aşteaptă anul acesta la o creştere a economiei globale de 3%, mult sub nivelul de 4,5% previzionat în decembrie. Anul viitor, creşterea ar urma să încetinească şi mai mult, la 2,8%, faţă de previziunea anterioară, de 3,2%.
Orice atenuare a poverii creşterii preţurilor este puţin probabilă, anul acesta inflaţia urmând să atingă nivelul de vârf de 8,5% în ţările OCDE, înainte de a scădea la 6% în 2023. Anterior, OCDE previziona o rată a inflaţiei de 5% în 2022 şi de 3% în 2023.
Rice a explicat că aşteptata înrăutăţire a previziunilor FMI este cauzată de continuarea războiului din Ucraina, a volatilităţii preţurilor materiilor prime, de preţurile ridicate la energie şi alimente, şi de încetinirea peste estimări a economiei chineze, precum şi de creşterea dobânzilor în unele economii avansate.
FMI va înrăutăţi pentru a treia oară în acest an previziunile privind evoluţia economiei mondiale în 2022
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.009
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
1.009

871
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
871

670
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
670

503
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
503

619
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
619

128
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
128

3.113
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
3.113

93
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
93

22
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
22

89
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
89

891
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
891

128
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
128

2.869
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.869
















Comentează