VIDEO China a încercuit militar Taiwanul: principala rută de aprovizionare cu arme a fost blocată

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 29-12-2025 10:20

Actualizat: 29-12-2025 10:28

Article thumbnail

Sursă foto: Foreign Affairs

Manevrele militare chineze lansate luni în jurul Taiwanului urmăresc să demonstreze o "strângere a laţului" în jurul insulei şi să întărească presiunea strategică asupra Taipeiului ca răspuns la creşterea sprijinului militar american pentru Taiwan, potrivit unei analize realizate de experţi militari chinezi citaţi de presa de stat, informează EFE, conform Agerpres.

Profesorul Zhang Chi, de la Universitatea Naţională de Apărare din China, a explicat pentru oficiosul chinez Global Times că armata chineză a delimitat un total de cinci zone de exerciţii pentru aceste manevre: două situate în nordul insulei, două în sud şi una în est. Este vorba despre o distribuţie care, în opinia sa, oferă indicii despre abordarea operaţională a desfăşurării militare.

Principalele elemente

Potrivit lui Zhang, un prim element cheie este că zonele sunt situate "sensibil mai aproape" de insula principală decât cu prilejul manevrelor anterioare, ceea ce presupune "o strângere a încercuirii" care "ar permite forţelor navale şi aeriene chineze să se apropie din mai multe direcţii" şi să adopte "o postură integrată de control maritim şi aerian".

A doua caracteristică evidenţiată de expert este încercuirea din trei flancuri. Spre deosebire de manevrele anterioare, cele cinci zone delimitate înconjoară insula la nord, sud şi est.

Un al treilea aspect subliniat de profesor este natura "mai precisă" a obiectivelor exerciţiului militar.

Potrivit lui Zhang, cele două zone situate la nord de Taiwan se află în apropierea apelor din largul principalelor porturi nordice ale insulei, în timp ce cele din sud sunt în apropierea unor rute maritime importante şi a unor baze militare, ceea ce, crede el, ilustrează capacitatea de a controla liniile de comunicaţii maritime ale insulei.

În opinia expertului chinez, cele două zone de exerciţii la nord de Taiwan îi vizează atât pe "liderii separatişti", cât şi principalele porturi nordice ale insulei, ceea ce, conform analizei sale, echivalează cu o blocadă.

Coridorul de aprovizionare militară, blocat

Unica zonă situată la est de insulă vizează - potrivit lui Zhang - un coridor considerat esenţial pentru o potenţială asistenţă externă către Taiwan, o referire voalată la Statele Unite, principalul furnizor de arme al teritoriului şi un posibil apărător în caz de conflict.

Expertul militar chinez Fu Zhengnan - citat de contul Yuyuan Tantian, asociat televiziunii de stat CCTV - a legat începerea manevrelor militare de recenta consolidare a cooperării militare dintre Washington şi Taipei, în special de aprobarea de către Washington a unui plan de vânzare de arme către insulă în valoare de peste 11 miliarde de dolari.

Fu a susţinut că, spre deosebire de operaţiunile anterioare, pachetul aprobat include sisteme "ofensive" şi capacităţi tactice de comandă şi reţea.

Analistul chinez a susţinut că exerciţiile constituie un răspuns "rezonabil şi legal" pentru "protejarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale" chineze.

Context

Armata Populară de Eliberare (PLA, armata chineză - n.r.) a anunţat exerciţii cu foc real în jurul Strâmtorii Taiwan, care au început luni şi vor continua până marţi.

Taiwanul se autoguvernează din 1949, dar Beijingul consideră insula o "parte inalienabilă" a teritoriului său şi nu a exclus folosirea forţei pentru a realiza "reunificarea", o poziţie respinsă de guvernul insulei, aminteşte agenţia de presă spaniolă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri