Focar de pestă porcină africană, confirmat în Făgăraş

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 27-12-2021

Actualizat: 27-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat, luni, într-o gospodărie din municipiul Făgăraş, a informat Primăria.

Conform acesteia, focarul a fost depistat pe strada Prunului şi se vor aplica măsuri de protecţie pe o rază de trei kilometri faţă de aceasta, inclusiv în localităţile Mândra, Şona, Râuşor, Toderiţa, Ileni, Beclean, Luţa, Hurez, Dridif, Calbor, Boholţ, Şoarş şi Felmer, precum şi măsuri de supraveghere pe o rază de 10 kilometri

Astfel, în zona de protecţie va fi efectuat un recensământ oficial şi vor fi puse sub supraveghere toate categoriilor de porci din toate exploataţiile.

Totodată, se vor lua măsurile de dezinfecţie la intrările şi ieşirile din exploataţii, măsuri de igienă corespunzătoare şi de biosecuritate.

Porcii, produsele rezultate în urma sacrificării, materialul lor seminal, embrionii sau ovulele lor nu părăsesc zona infectată, iar nicio altă nicio specie de animal domestic nu va pătrunde sau ieşi din exploataţie fără înştiinţarea autorităţii competente, a mai menţionat sursa citată, informează Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri