În nordul îndepărtat al Rusiei, pe Peninsula Kola, un grup de cercetători sovietici a pornit în 1970 un experiment care părea să sfideze limitele tehnologiei de atunci: să pătrundă cât mai adânc în scoarța Pământului.
Forajul a înaintat an după an, iar ceea ce a rămas în istorie este o cifră greu de imaginat. 12.262 de metri. Atât de adânc încât, dacă ai întoarce Everestul cu vârful în jos, tot n-ar ajunge până la capătul sondei.
La această adâncime, Pământul nu mai semăna cu nimic din ceea ce cunoaștem la suprafață. Temperatura a urcat spre 180°C, aproximativ dublu față de ce anticipaseră oamenii de știință.
Rocile nu se mai comportau ca un material solid familiar; sub presiune și căldură colosală deveneau ductile, ca un material plastic înmuiat. Proprietățile lor – densitatea, modul în care se fracturau sau se deformeau – contraziceau așteptările bazate pe observațiile de la suprafață.
Pentru cercetători, fiecare metru câștigat era un pas într-o lume a materialelor în transformare, unde modelele trebuiau ajustate pe măsură ce realitatea își arăta complexitatea. Proiectul a atras rapid atenția internațională.
NASA și alte agenții urmăreau îndeaproape demersul
NASA și alte agenții urmăreau îndeaproape demersul, nu din motive spectaculoase, ci dintr-un raționament simplu: scoarța terestră rămâne, în multe privințe, la fel de plină de necunoscute ca spațiul cosmic.
A înțelege ce se întâmplă la zeci de kilometri sub picioarele noastre este esențial pentru a înțelege cum funcționează planeta – de la mișcările plăcilor tectonice până la modul în care se propagă căldura din interior.
Pe lângă aceste date, forajul de la Kola a produs și un alt tip de poveste, care a circulat mult dincolo de cercurile științifice. Pe măsură ce sonda cobora, au apărut zvonuri despre un microfon coborât în adâncuri, capabil să reziste la temperaturile extreme.
Relatarea spunea că, în loc de foșnetele obișnuite ale rocilor și vibrațiile seismice, înregistrarea ar fi surprins ceva complet neașteptat: un vacarm greu de explicat, descris de cei care l-au auzit drept țipete umane.
Legenda urbană care a făcut înconjurul lumii
Așa s-a născut o legendă urbană care a făcut înconjurul lumii: forajul ar fi atins o „poartă” către o lume de dincolo. Zvonurile au mers mai departe, susținând că povestea i-ar fi tulburat până și pe specialiștii americani. Realitatea documentată arată însă altfel.
Așa-numita înregistrare celebră de pe internet, „Screams from Hell”, a fost demascată ulterior ca o farsă: un colaj audio care include fragmente din coloana sonoră a unui film de groază din 1972. Nu există dovezi credibile că asemenea sunete ar fi fost captate la Kola.
Ceea ce au înregistrat, în fapt, instrumentele de acolo au fost zgomote geologice – semnături acustice ale unui mediu extrem.
Sub presiuni uriașe, rocile și echipamentele pot produce pocnituri scurte, de intensitate mare, iar frecvențele rezultate pot suna, pentru o ureche neantrenată, ca o interferență radio sau ca un geamăt continuu, scrie incredibilia.ro.
Într-un decor tehnic cu tensiune ridicată, astfel de sunete pot părea neliniștitoare fără a ascunde vreo explicație supranaturală. În spatele legendelor, proiectul a rămas o întreprindere științifică dificilă, modelată de limitele tehnologiei.
Temperaturile neașteptat de ridicate făceau imposibilă continuarea forajului în condiții sigure și eficiente. Materialele cedează, electronica se degradează rapid, iar costurile cresc abrupt odată cu fiecare metru câștigat.
Oficial, programul a fost oprit din cauza acestor constrângeri – și a lipsei de fonduri care să susțină o infrastructură tot mai complexă. Oprirea nu a șters însă recordul, nici lecțiile învățate despre comportamentul rocilor și despre gradientul termic al scoarței.
Astăzi, locul arată modest pentru un proiect cu o asemenea anvergură. Intrarea este acoperită cu un capac metalic ruginit, prins în șuruburi masive, iar împrejurimile par un colț industrial abandonat în bătaia vântului nordic. Sub acea placă, începe cel mai adânc foraj făcut vreodată de oameni.
Un reper al ambiției și curiozității științifice, care amintește că, în timp ce privim spre stele, încă avem întrebări esențiale despre ce se află dedesubtul nostru.
Comentează