Formula 1 a adoptat marţi cinci măsuri importante pentru a garanta desfăşurarea curselor în condiţii de securitate cât mai bune pentru toţi cei implicaţi, scrie cotidianul belgian Le Soir.
Formula 1 a detaliat aceste măsuri pe site-ul său oficial, la puţin timp după ce a anunţat că sezonul va începe în Austria pe 5 iulie.
Graţie unor teste private, toate persoanele implicate într-o cursă vor fi testate pentru Covid-19 înainte a călători. Testul va trebui să fie negativ pentru a primi autorizaţia de a călători. Teste private vor fi efectuate de asemenea în timpul evenimentului.
Cel puţin în primele opt etape, cursele vor avea loc cu porţile închise. Doar personalul necesar va fi prezent în interiorul circuitului.
Personalul prezent la faţa locului va fi redus pentru toate părţile implicate, inclusiv Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), furnizorii şi reprezentanţii F1. Pentru a reuşi acest lucru, anumite activităţi, de exemplu unele părţi ale producţiei televizate, vor fi asigurate de la distanţă.
Întreg personalul care va asista la curse se va deplasa izolat, utilizând cât mai mult posibil zboruri charter şi transferuri între incinte, hoteluri şi aeroporturi. Această măsură este menită să garanteze că toţi participanţii la eveniment călătoresc într-o "bulă" restrânsă pentru a evita orice interacţiune mai largă cu un public netestat.
În fine, măsuri de distanţare socială vor fi aplicate în paddock şi în ansamblul circuitului. Vor fi modificate în acest scop activităţile dinaintea şi de după cursă, de exemplu intonarea imnului naţional, podiumurile, parcul închis, obligaţiile faţă de presă ori interviurile.
Formula 1 a adoptat cinci măsuri pentru a începe sezonul în securitate
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

53
Zi de doliu local în memoria lui Mircea Lucescu: decizia luată în municipiul Hunedoara, pe 10 aprilie
53

7.428
UPDATE VIDEO Funeraliile lui Mircea Lucescu. Sute de oameni își iau adio. Sicriul cu trupul fostului selecționer al României a fost depus la Arena Națională
7.428

47
România, învinsă de Letonia (2-0), în Cupa Billie Jean King
47

60
Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la Linz
60

55
Spargere la vila antrenorului Olympique Marseille: Hoții au furat bunuri de lux
55

70
Moment de reculegere pentru Mircea Lucescu înainte de Dinamo – Voluntari
70

30
Billie Jean King Cup: România pierde primul meci cu Letonia
30

91
Staful naţionalei, mesaj după moartea lui Mircea Lucescu: Fiecare interacţiune a fost ca o lecţie de viaţă
91

198
Federaţia Turcă de Fotbal anunţă momente de reculegere, aproape o săptămână, pentru Mircea Lucescu
198

410
Mesajul lui Tudor Chirilă după moartea lui Mircea Lucescu
410

89
Antonio Conte se autopropune pentru postul de selecționer al Italiei
89

341
Rică Răducanu, mesaj emoționant după moartea lui Mircea Lucescu
341

157
FRF a anunțat programul pentru omagiul lui Mircea Lucescu la Arena Naţională
157
















Comentează