DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Formula 1 - MP al Ungariei, pe locul al doilea în topul celor mai longevive grand prix-uri găzduite neîntrerupt de un circuit

formula 1

Organizatorii Marelui Premiu al Ungariei au reuşit să obţină prelungirea contractului de desfăşurare a cursei de la Hungaroring până în 2027, informează Reuters potrivit news.ro.

În condiţiile în care ediţia din acest an a Marelui Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco a fost anulată, Hungaroring urcă pe locul al doilea în topul celor mai longevive circuite care găzduiesc neîntrerupt curse de Formula 1, după Monza, din Italia.

Istoria Formulei 1 începe în 1950 şi, de atunci, numai Marele Premiu al Italiei şi cel al Marii Britanii nu au lipsit din calendar.

Circuitul Autodromo Nazionale Monza, inaugurat în 1922, al treilea din lume cu destinaţie automobilistică permanentă, a fost aproape neîntrerupt gazdă a Formulei 1 şi a MP al Italiei. Cu o singură excepţie, ediţia din 1980, când Italian Grand Prix a avut loc la Imola, deoarece circuitul de la Monza se afla în renovare.

Marele Premiu al Marii Britanii se desfăşoară neîntrerupt pe circuitul de la Silverstone din 1987.

Acum, circuitul Hungaroring de lângă Budapesta, care a "debutat" în Marele Circ în 1986, devine al doilea ca longevitate privind găzduirea neîntreruptă de curse de Formula 1.

În acest an, la 19 iulie, MP al Ungariei urmează să fie a treia cursă dintr-un sezon scurtat de pandemia de coronavirus, după două evenimente găzduite fără spectatori de circuitul de la Spielberg, din Austria, la 5 şi 12 iulie.

CEO Hungaroring, Zsolt Gyulay, a declarat că au fost discuţii cu deţinătorii drepturilor comerciale ale Formulei 1, Liberty Media, cu privire la compensaţii pentru lipsa veniturilor din bilete.

"Am făcut tot posibilul în timpul discuţiilor pentru a obţine un acord bun, atât pentru ţară, cât şi pentru sport, chiar şi în aceste perioade provocatoare”, a declarat Gyulai pentru site-ul oficial al cursei.

"Nu putem spune sume exacte, dar taxa drepturilor este un fragment din cea pe care o plătim în cazul unui eveniment deschis. Mai mult, am obţinut o extindere a contractului nostru, deci acum este valabil până în 2027, în loc de 2026", a mai spus el.

Şi Marele Premiu al Belgiei şi-a prelungit contractul de organizare cu un an, până în 2022, la fel MP al Italiei, până în 2025.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.