Forţele Navale Române coordonează unul dintre cele mai mari exerciţii multinaţionale în Marea Neagră

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 03-02-2017

Actualizat: 03-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Şeful Statului Major al Forţelor Navale Române, viceamiral dr. Alexandru Mîrşu, a deschis vineri, în cadrul unei ceremonii oficiale, cea de-a treia ediţie a exerciţiului anual multinaţional Sea Shield 17, aplicaţie navală organizată, planificată şi coordonată de Comandamentul Flotei, cu participarea a 2.800 de marinari militari îmbarcaţi la bordul a 17 nave de luptă şi zece aparate de zbor, reprezentând opt naţiuni.

La evenimentul organizat la terminalul de pasageri din Portul Constanţa au participat, alături de comandanţii bastimentelor din Bulgaria, Canada, Grecia, România, Spania, SUA, Turcia şi Ucraina, ce vor evolua în cadrul Exerciţiului Sea Shield 17, Şeful Comandamentului Maritim Aliat MARCOM, viceamiralul Clive C.C. Johnstone şi ambasadorul SUA, Hans Klemm. Şeful SMFN, viceamiralul Mîrşu, a precizat că aceasta este una dintre cele mai mari mobilizări de forţe navale multinaţionale în Marea Neagră în cadrul unui exerciţiu coordonat de Comandamentul Flotei. El a precizat că organizarea, planificarea şi conducerea exerciţiului "Sea Shield 17", pe mare, în cadrul unui raion cu aria de 80.000 de km, de la bordul Fregatei Regele Ferdinand, demonstrează că pregătirea profesională a marinarilor din Forţele Navale Române corespunde standardelor de performanţă ale NATO şi că aceştia sunt gata în orice moment să-şi îndeplinească misiunile constituţionale.

"Sea Shield este un exerciţiu major, organizat de Forţele Navale Române în conjuncţie cu Comandamentul Aliat MARCOM, aflându-se la cea de-a treia ediţie, şi am putut vedea de la an la an cum acest exerciţiu a crescut, s-a dezvoltat, acoperind tot mai multe aspecte, acum fiind direcţionat către procedurile antisubmarin, antiaeriene şi de suprafaţă împreună cu proceduri de căutare şi luptă împotriva minelor marine. După cum am anunţat, la acest exerciţiu participă nave din gruparea NATO permanentă din Marea Neagră SNMG 2 şi, de asemenea, forţe adiţionale din Turcia, Ucraina, Bulgaria, bineînţeles majoritatea forţelor fiind asigurate de Forţele Navale Române. Scopul principal este de a creşte interoperabilitatea în domeniile enumerate în a antrena echipajele pentru acţiunile pe care le desfăşoară în cele trei domenii, de asemenea, pentru a colecta, procesa şi aplica lecţiile învăţate în urma acestui exerciţiu, aşa cum am făcut la cele precedente, îmbunătăţind activităţile care urmează, a precizat şeful SMFN.

Conform acestuia, toate exerciţiile au fost planificate astfel încât "să creeze un cadru proactiv pentru forţele navale în niciun caz provocator sau de natură să escaladeze tensiunile din această parte a Mării Negre, raioanele de desfăşurare fiind în apele teritoriale naţionale şi în cele internaţionale din vecinătatea României şi Bulgariei, astfel încât să putem să demonstrăm încă o dată că urmărim doar stabilitatea în această parte, interoperabilitatea şi faptul că accesul la apele Mării Negre este liber pentru toată lumea", conform Agerpres.

Până la sfârşitul anului 2017, marinarii militari români vor participa la peste 50 de exerciţii planificate a se desfăşura pe teritoriul naţional şi în afara acestuia. Dintre acestea, şase exerciţii multinaţionale sunt planificate şi conduse de Forţele Navale Române, iar 35 sunt exerciţii multinaţionale, organizate de alte structuri militare din România şi de către partenerii din Alianţa Nord-Atlantică.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri