LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forţele ruse au distrus o mare centrală electrică din Harkov

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 17-01-2026 03:20

Actualizat: 18-01-2026 03:01

Article thumbnail

Sursă foto: elaman/adobe stock

Forţele ruse au distrus o mare centrală electrică din Harkov, relatează The Guardian. Primarul din Harkov, Igor Terehov, a declarat pe Telegram că echipele de urgenţă lucrează non-stop, dar nu a specificat ce tip de instalaţie a fost lovită. Guvernatorul regional Oleg Sinegubov a declarat că oficialii evaluează amploarea pagubelor.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

UPDATE 17 ianuarie, ora 06.13 Danemarca propune exerciții comune cu SUA în Groenlanda, invocând riscuri legate de Rusia

Danemarca pregăteşte noi exerciţii militare în Groenlanda, în contextul unor tensiuni tot mai puternice în Arctica, şi doreşte ca Statele Unite să se asocieze acestor exerciţii, a declarat vineri AFP comandantul Comandamentului Arctic danez, generalul Søren Andersen.

Danemarca invită Statele Unite să participe la exerciţii militare în Groenlanda, în cadrul unei consolidări a NATO în Artica împotriva Rusiei, în contextul unor tensiuni, în urma unor declatraţii ale lui Trump cu privire la anexarea acestui teritoriu autonom danez arctic.

Continuarea aici

groenlanda

UPDATE 17 ianuarie, ora 03.20 Sondajul care spune totul - Ucrainenii se opun retragerii trupelor din Donbas în schimbul garanţiilor de securitate

Majoritatea ucrainenilor se opun ferm retragerii trupelor Ucrainei din partea regiunii Doneţk (est), care încă se află sub controlul Kievului, în schimbul unor garanţii de securitate din partea Europei şi a SUA, potrivit rezultatelor unui sondaj publicate vineri, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Ucraina - reticentă când vine vorba de angajamente, întrucât acestea nu au fost respectate în trecut, insistă asupra unor garanţii de securitate obligatorii din punct de vedere juridic pentru a preveni orice viitoare agresiune rusă.

Aflată sub presiunea SUA pentru a accepta rapid un acord de pace, Ucraina a refuzat să accepte cererile Rusiei de a-i ceda fără luptă teritoriile pe care le controlează încă în Donbas (est), o zonă industrială vastă, bogată în resurse minerale, care cuprinde regiunile Doneţk şi Lugansk.

Continuarea aici

donbas

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri