Un fost agent de poliţie din Vâlcea a fost trimis în judecată de ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie după ce a încasat mai multe amenzi pe care le-a aplicat în calitate de reprezentant al organelor de poliţie, iar ulterior a folosit sumele respective în interes personal, a informat joi DGA.
Citeşte şi: Ministrul Energiei, tras la RĂSPUNDERE, după 'TUNUL' pregătit de o mare companie: Ce EXPLICAŢII i-a cerut un coleg de la PSD
Potrivit unui comunicat al DGA, inculpatul, la data săvârşirii faptelor având calitatea de agent de poliţie rutieră în cadrul Poliţiei oraşului Băile Olăneşti, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, delapidare, în formă continuată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În prezent, poliţistul nu mai activează în structura M.A.I..
"În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat că, în vara anului 2015, inculpatul a pretins şi primit suma de 1000 lei de la o persoană din oraşul Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea, sub pretextul că îi va achita o amendă contravenţională aplicată de organele de poliţie, iar ulterior a folosit suma respectivă în interes personal. Pentru a menţine în eroare persoana vătămată, inculpatul a întocmit în fals o chitanţă prin care atesta în mod nereal plata respectivei amenzi, chitanţă pe care a remis-o rudelor contravenientului şi care a fost depusă la Primăria oraşului Băile Olăneşti, unde, fără a avea cunoştinţă de faptul că este falsă, funcţionarii acelei instituţii nu au mai întreprins demersurile de executare silită a sumei de 1000 lei reprezentând valoarea amenzii contravenţionale, modalitate în care această instituţie a fost prejudiciată cu suma respectivă", se precizează în comunicat.
Conform acestuia, cu ocazia cercetărilor efectuate a rezultat şi că, în perioada ianuarie 2015-septembrie 2016, în calitate de agent de poliţie rutieră, inculpatul nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu şi nu a întreprins demersurile aferente transmiterii în debit pentru executarea silită a unui număr de 29 de procese verbale de sancţiune contravenţională, pe care le întocmise personal şi pentru care nu primise dovada plăţii amenzii. În acest mod, inculpatul a produs un prejudiciu total de 14.382,50 lei bugetelor localităţilor de domiciliu ale contravenienţilor.
Fostul poliţist este acuzat şi că ar fi încasat pe loc contravaloarea minimului amenzilor contravenţionale aplicate prin alte 122 de procese verbale de constatare a contravenţiilor pe care le-a întocmit în calitate de agent de poliţie rutieră, iar sumele respective nu le-a predat, conform prevederilor legale, ci şi le-a însuşit în interes personal, modalitate în care a fost creat un prejudiciu de 22.298,75 lei.
Pentru administrarea probatoriului, la data de 18.11.2016, poliţişti din cadrul S.J.A. Vâlcea, cu sprijinul celor din cadrul D.G.A. - structura centrală, au efectuat un număr de cinci percheziţii domiciliare în judeţul Vâlcea, iar cu această ocazie, la domiciliul acestuia au fost identificate şi ridicate 4 cartuşe cu glonţ, care aveau aceleaşi caracteristici ca şi cele folosite pentru arma din dotare, cartuşe care erau deţinute în mod ilegal. La finalizarea activităţilor procedurale desfăşurate la data menţionată, procurorul a dispus măsura controlului judiciar, care a fost prelungită până pe 16.05.2017.
Pe parcursul cercetărilor, persoanele vătămate s-au constituit parte civilă în cauză, iar procurorul a dispus măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului în vederea recuperării prejudiciului.
Comentează