Fost președinte al CSM, SFAT BOMBĂ pentru Iohannis - Ce întrebare trebuie să pună la referendumul pentru justiție

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 22-03-2019

Actualizat: 22-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fost șef al CSM, judecătorul Horațius Dumbravă susține că o întrebare potrivită la referendumul pe care președintele Klaus Iohannis vrea să îl organizeze să fie odată cu alegerile europarlamentare.

Judecătorul Horațius Dumbravă crede că până la un referendum pe tema justiției, ar trebui soluționate problemele din sistem, de la dotările modeste ale instanțelor, până la abuzurile comise de unii procurori și protocoalele secrete cu SRI.

Citește și: Dan Andronic, anunț INCENDIAR după audierea lui Ion Cristoiu în dosarul lui Kovesi: Mai sunt filmulețe și fotografii, dar peste Ocean

Magistratul a declarat la RFI că ”oportunitatea acestui referendum este fără doar și poate o acțiune politică, dar ca cetățean, ca membru al acestei cetăți și ca trăitor în sistem, e cumva futilă întrebarea legată de continuarea luptei împotriva corupției. Acum nu știm cum vor suna întrebările, dacă se va organiza un referendum, dar e ca și cum ai întreba un om bolnav dacă dorește să se facă bine. Or e evident lucrul ăsta, suntem toți conștienți (...). Nu cred că acest referendum, oricât de politic e el, mai mult sau mai puțin politizat, va rezolva problema, problema nu este aici”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri