DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fost președinte CCR, despre opoziția PSD la Curte pe legile asumate de Guvern în Parlament: Practica se poate schimba

Jurnalul.ro
Augustin Zegrean

Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a declarat, luni, referitor la demersul PSD de a ataca la CCR proiectele de lege pe care Guvernul PNL le-a trecut prin Parlament prin asumarea răspunderii, că există o decizie a Curtii din 2010 când judecătorii au admis ca fiind neconstituțională practica Guvernului PD de a trece prin Legislativ un proiect care era în dezbaterea aleșilor. Însă fostul președinte al Curții a punctat că practica se poate schimba în funcție de argumentele invocate la CCR.

„Există o decizie a CCR, cred că din 2010, când Guvernul de atunci a preluat o modificare la legea învățământului, care era în dezbatere parlamentară și care nu se finaliza. Atunci Guvernul (PD n.r.) a retras-o și a dat OUG. Atunci Opoziția parlamentară era aceeași ca cea care se prefigurează acum, tot PSD, a atacat la Curte și Curtea a declarat neconstituțională OUG pe motiv că nu putea Guvernul să retragă un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară.

Dar era o altă Curte, niciunul dintre cei care au judecat atunci nu mai este astăzi la Curte, așa că nu știu ce va face. În mod normal, Curtea își păstrează practica, dar sunt și situații când practica se schimbă. Depinde de cazul concret și de ce invoca ei acolo, ce nu le convine la PSD, pentru că, în mod normal, la angajarea răspunderii, Opoziția, dacă nu e de acord cu asumarea răspunderii Guvernului, depune o moțiune de cenzură, nu atacă la Curte.”, a spus Augustin Zegrean pentru Știripesurse.ro.

Citește și: Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD: `PSD va contesta la Curtea Constituțională asumările PNL! Sunt niște amatori`

Augustin Zegrean a punctat că dacă proiectele de lege pe care Guvernul PNL și-a asumat răspunderea în Parlament sunt declarate neconstituționale nu mai au efecte.

„Dacă e lege penală și în trei zile nu depun moțiune de cenzură, legea poate fi promulgată. Și dacă legea penală intră în vigoare, efectele ei se produc ca lege mai favorabilă decât legislatia prezentă chiar dacă CCR declară după aceea că legea e neconstituțională. Legea justiției nu e lege penala favorabilă.

Citește și: Mutare interesantă în Parlament: se reactivează comisia pentru legile electorale

Aici e vorba de legile privind organizarea justiției care intra în vigoare chiar dacă atacă la Curte. Sigur, însă dacă CCR le va declara neconstituționale, se opresc. Dacă CCR spune că nu putea să le retragă și să-și asume pe ele, pentru că erau deja în circuitul parlamentar, atunci nu mai pot să facă o altă asumare. Sunt decizii ale CCR care spun că o soluție legislativă declarată neconstitițională nu mai poate fi adusă înapoi în dezbatere”, a mai spus Zegrean.

Președintele CD, Marcel Ciolacu, a anunțat  că PSD va contesta la Curtea Constituțională proiectele de lege pe care liberalii le au trecut prin Parlament prin procedura angajării răspunderii.  Ciolacu a susținut că legile se aflau deja în procedura parlamentară și puteau fi adoptate destul de repede, că s-a ocolit cu dispreț dezbaterile parlamentare și că s-a jucat o farsă cu depunerea amendamentelor. Astfel, PSD va contesta la CCR legea privind decontarea transportului pentru elevi şi legea privind accederea în magistratură.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.