Fosta soţie a lui Ioan Gyuri Pascu, Daniela Marin, este audiată miercuri de procurori, la sediul Poliţiei Capitalei, au precizat, pentru AGERPRES, surse din cadrul instituţiei.
Audierea Danielei Marin face parte din ancheta declanşată, lunea trecută, în urma decesului lui Ioan Gyuri Pascu, la vârsta de 55 de ani.
În acest caz au fost deschise mai multe cercetări privind modul în care a intervenit ambulanţa la locuinţa actorului.
O anchetă internă a fost declanşată la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Ulterior, Comisia de disciplină a SABIF a audiat medicul implicat în cazul Gyuri Pascu, a solicitat Comitetului Director sancţionarea lui şi şi-a declinat competenţa în ceea ce priveşte acuzaţia de malpraxis.
Personalul medical al ambulanţei a fost audiat luni de procurori.
Mai multe documente de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi SMURD în cazul morţii actorului Ioan Gyuri Pascu au fost deja preluate de specialiştii Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB.
Şi Colegiul Medicilor Bucureşti a anunţat că s-a autosesizat în cazul decesului lui Ioan Gyuri Pascu.
Totodată, o echipă formată din reprezentanţi ai Corpului de control al Ministerului Sănătăţii şi de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă s-a deplasat, miercurea trecută, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, pentru a verifica informaţiile cu privire la intervenţia care a avut loc la artistul Ioan Gyuri Pascu.
Fosta soţie a lui Ioan Gyuri Pascu, audiată de procurori
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

90
Ambasadorul SUA l-a băgat în ședință pe ministrul Justiției: I-a dat indicații despre cum trebuie reformat sistemul
90

861
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
861

1.004
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
1.004

694
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
694

1.856
Unde ar putea lovi, mai precis, scandalul dintre Grindeanu și Bolojan - Decizia ar urma să fie la Nicușor Dan/ANALIZĂ
1.856

3.574
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
3.574

2.140
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
2.140

978
Operațiune de amoploare în Timiș: Poliția și DIICOT au descins peste zeci de traficanți de droguri
978

2.952
VIDEO Sorin Grindeanu, semnal pentru Bolojan după ultimul sondaj CURS: Stabilitatea de dragul stabilității nu este un argument!
2.952

2.056
VIDO Grindeanu, reacție nervoasă la amânările infinite ale Guvernului în a lua o decizie majoră în privința carburanților: Este cinism la adresa românilor
2.056

1.732
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.732

2.342
VIDEO Grindeanu, replică tăioasă pentru Bolojan: „E de râs, dacă nu de plâns. Un pic de decență n-ar strica”
2.342

6.568
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
6.568
















Comentează