Premium
Cornel Oţelea, singurul handbalist român prezent pe teren la trei din cele patru titluri mondiale cucerite de România, împlineşte 80 de ani în 2020. Povesteşte pentru News.ro despre amintirile sale, despre cum se simte în ”vremurile pandemiei” sau soarta tristă a sportului nostru din prezent. Glumeşte, ca întotdeauna, când vine vorba despre foştii coechipieri, prietenii lui pe viaţă, cu care au format ”Parlamentul mişcării handbalistice”. Spune că are analize medicale mai bune ca la 45 de ani şi se emoţionează când îşi aminteşte despre România campioană mondială şi medaliată olimpică.
Peste câteva luni, Cornel Oţelea va împlini 80 de ani de viaţă, din care i-a dăruit handbalului pe cei mai frumoşi. Sibian molcom la vorbă şi atent cu fiecare cuvânt sau frazare, are în panoplie realizări care pot fi invidiate de orice sportiv şi în prezent: trei titluri mondiale ca jucător (1961, 1964, 1970), singurul handbalist român triplu campion mondial, medalia de bronz, tot mondială, din 1967, iar ca antrenor încă o medalie de bronz mondială, în 1990, ca antrenor. Cu Steaua Bucureşti are două Cupe ale Campionilor Europeni – 1968, ca jucător, respectiv 1977, ca antrenor, potrivit news.ro.
A contribuit prin talentul său la menţinerea României, acum, în 2020, pe locul 3 în clasamentul all-time al medaliilor, după Franţa 11 medalii, din care 6 de aur, şi Suedia, tot 11, cu 4 de aur. România are tot 4 de aur, însă doar 6 în total. Ultima obţinută cu Cornel Oţelea pe banca tehnică, în 1990. Acum 30 de ani. De atunci, România a mai participat la doar patru turnee finale mondiale: în 1993 (locul 10), în 1995 (10), în 2009 (15) şi 2011 (locul 19). Cifrele vorbesc de la sine.
Au urmat eşecuri la rând, iar şansa României în drumul spre Campionatul Mondial din 2021 a fost pierdută ieri, când Federaţia Europeană de Handbal a decis să anuleze toate calificările din cauza pandemiei Covid-19 şi a măsurilor de siguranţă care se impun. Tricolorii urmau să joace în prima fază a barajului.
Acesta e prezentul, acesta e tabloul!
În urmă cu aproape cinci ani, Cornel Oţelea a decis să iasă din viaţa publică şi a anunţat că nu va mai oferi interviuri. Spune că ”prea i se cerea să-şi dea cu părerea despre toate”, se simţea şi responsabil, iar acum este mult mai liniştit. Urmăreşte handbalul, tot ce întâmplă în societate şi este afectat în această perioadă, ca noi toţi, de restricţiile impuse. A decis să facă o excepţie şi să vorbească despre toate acestea.
”Sunt bine, mă îngrijesc prin efortul comun al meu şi al celor dragi. Fac mişcare zilnic, aşa cum mi-a prescris medicul cardiolog de câţiva ani. Mă plimb 6-7 kilometri zilnic, dar plimbare, adică acea plimbare în care admiri o arhitectură, oamenii, te bucuri de ce e în jurul tău. Nu mai face lumea aşa zilele astea. Vara trecută eram cu Rodica, soţia mea, la Predeal, ne plimbam. În vacanţă, că tot în vacanţă sunt din anul 2000, de când m-am pensionat. Am trecut prin faţa unei braserii centrale, o braserie de pe vremuri, drăguţă, iar la o masă, doi tineri – un băiat şi o fată. Erau cu capul în jos, mi-au atras atenţia, nu înţelegeam de ce sunt faţă în faţă şi se uitau în jos, nu unul la altul. Se uitau la telefoane. Am stat cu Rodica de mână cam un minut şi jumătate şi i-am urmărit, dar nu au ridicat capul. Am oftat şi am plecat. Mă bucur că nu am prins această perioadă şi cum au ajuns oamenii. Sigur că mă vor contrazice tinerii, că acesta e progresul, că nu se poate fără el, aşa o fi. Dar eu cred că trebuie să fim cu capul sus, să putem admira ce e în jurul nostru, mai ales o fată frumoasă, când stai cu ea la masă”, povesteşte Cornel Oţelea.
Prezentul înseamnă însă şi frustrarea de a fi închişi în case mai tot timpul, o măsură necesară, în efortul tuturor de a contribui la combaterea pandemiei. E frustrant şi pentru fostul mare sportiv, dar acceptă situaţia. Cu o excepţie ”supărătoare”.
”Am înţeles toate măsurile şi le-am pus în practică. Mă nemulţumeşte însă că autorităţile au acţionat cu întârziere în a transmite informaţiile către societate. Mă deranjează mult că se face această ierarhizare pe categorii de vârstă. Am urmărit atent ce se întâmplă pe toată planeta, nu doar la noi, şi am văzut că, de fapt, toate categoriile de vârstă sunt vulnerabile dacă nu respectă măsurile. De aceea, cred că tratamentul aplicat celor de vârsta a treia de către autorităţi nu este cel mai bun. Să dau un exemplu. E ca atunci când sună telefonul, răspund, o domnişoară îmi spune că e de la banca X cu tot felul de promoţii. Ascult, pune întrebări, iar apoi spun: Ştiţi câţi ani am? Am aproape 80 de ani. Atunci închide brusc! Aşa mă simt şi cu felul în care suntem trataţi acum, noi, ăştia de vârsta a treia. Nu mai prezentăm interes pentru societate, dar poate cum e pe la alţii recomandare, o fi şi pe la noi, că e păcat să mai fim şi noi consumatori! Să mai contăm”, explică Oţelea.
Răbdarea în aceste zile complicate este o virtute, dar devine şi o lecţie de viaţă. Cât de mult contează pentru un fost sportiv de mare performanţă antrenamentul psihic şi mental de atunci, adaptat la vremurile de acum? Cât ajută tăria câştigată în bătăliile sportive?
”Răbdarea şi autodisciplina sunt necesare pentru a-ţi crea mediul în care te-ai autoizolat. Poţi face orice dacă ai răbdare, de la a te bucura de o carte şi până la orice altă pasiune, dacă ştii să-ţi întreţii mentalul. Pentru că din persoana dinamică, energică, sociabilă care ai fost, ajungi să nu mai ai mişcare, libertatea, iar atunci trebuie pus ceva în loc. Cred însă, că autoizolarea îndelungată pentru cei de vârsta mea nu poate ajuta. Vom vedea ce va fi cu libertatea promisă după 15 mai, pentru că au fost multe erori în comunicare, iar acea zi parcă nu va mai veni niciodată. Simt nelinişte, neîncredere şi sigur că este o frustrare. Nu pot compara ce simt cu nicio altă perioadă din viaţa mea, iar aşa cred că sunt toţi cei peste 65 de ani. Simt îngrijorare, inutilitate şi am multe semne de întrebare. Dar îmi păstrez şi optimismul, trăiesc această perioadă şi nutresc că vom trece mai departe de situaţia grea, într-o normalitate necesară”, este de părere Cornel Oţelea.
Va mai fi o societate ca înainte, va mai fi o normalitate? ”Societatea nu va mai fi la fel! Pandemia va crea anumite reflexe, vom fi mai ordonaţi, mai îngrijiţi, mai responsabili, mai atenţi, dar viaţa nu va mai fi la fel! Pentru că această situaţie a adâncit în societate şi mai mult, nu doar în România, o vrajbă strecurată între oameni. Invidia, răul au ieşit la iveală şi se poate ajunge, sper să nu fie aşa, la probleme în stradă”.
Handbalul, sportul care i-a adus toate satisfacţiile în viaţă, pare tare departe acum. Dar nu e aşa! Poate e o oază uneori, poate motiv de întristare alteori. O bucurie a fost recent, când campionii mondiali din mai multe generaţii s-au întâlnit la sărbătorirea a 50 de ani de la al treilea titlu şi au depănat amintiri, s-au bucurat să fie împreună, ca de fiecare dată.
”Am fost colegi din diferite generaţii. Am încercat să dăm culoare evenimentului, să ne amintim de când eram băieţii care luptau pentru medalii mondiale şi olimpice. Din păcate, pe mulţi colegi i-am pierdut. Din delegaţia de la primul titlu mondial mai sunt în viaţă patru. Din 15. Am fost puţini la aniversare, dar ne-am bucurat să fim împreună, să-i pomenim pe cei care au plecat. Noi am fost prieteni întotdeauna. Adversari eram la meciuri cu echipele de club, Steaua – Dinamo, Steaua – Timişoara, Dinamo – Universitatea Cluj, dar atât! La naţională eram prieteni şi luptam toţi pentru România”.
Cornel Oţelea este ”la zi” cu situaţia handbalului românesc, pentru că pasiunea nu dispare de pe o zi pe alta. Spune că nu sunt motive de bucurie, în contextul pandemiei, după ultima decizie a FR Handbal, privind reluarea Ligii Naţionale, din 31 mai.
”Este o decizie greşită a federaţiei. Mă surprinde că în perioadă de stare de urgenţă, cu hotărâri prevăzute prin Ordonanţe militare, se pot lua astfel de decizii. Ca şi cum putem şti exact ce va fi în 15 mai, când s-a anunţat încheierea stării de urgenţă. Cine îi dă dreptul preşedintelui FRH să decidă şi cine va răspunde dacă se întâmplă o tragedie cu sportivii? Acestea sunt cele două întrebări care au nevoie de răspuns în faţa sportului românesc. Da, ştiu că este vorba de o decizie a Consiliului de Administraţie, dar este acesta peste preşedintele ţării? Pentru că în acest moment suntem în stare de urgenţă. Mă îndoiesc, repet, în situaţia prezentă. Dacă ne ascundem în spatele autonomiei fără să ţinem cont de regulile societăţii .... Federaţia este autonomă, de utilitate publică, are acest statut pentru a putea lua bani de la buget, dar atunci trebuie respectate deciziile MTS. Am înţeles că MTS nu agrează decizia federaţiei. Sportivii şi antrenorii au tot dreptul să fie speriaţi, pentru că nu contează nimic când discuţi de viaţa unor oameni”, spune multiplul campion mondial.
Mai e frumos handbalul ca pe vremuri? Mai merită privit când ai trei titluri mondiale şi amintirile sunt, poate, mai preţioase?
”Mi-e dor de handbal. Uneori mai merg şi la sală, la meciuri, dar, din păcate, acum aud atâtea înjurături de mamă şi de tată, nu am auzit în toată viaţa atâtea câte sunt acum la un singur meci. Refuz să particip la aşa ceva. Şi atunci mai bine mă uit la TV sau citesc despre ce se mai întâmplă. Handbalul pe care îl ştiu eu, pe care îl iubesc, nu este aşa. Şi nici fanii sau oamenii din acest sport”, povesteşte Oţelea.
Este supărat şi pe organizarea din sportul românesc, pe faptul că nu există o strategie pentru marea performanţă, care să aducă din nou trofee în panoplia istoriei. Lipseşte un răspuns clar, în opinia sa, la întrebările: vrem sport de masă sau de performanţă?
”Nu există organizare, nici la MTS, nici la COSR, nu există un plan naţional pentru sportul românesc. Dacă vrem sport de masă, în regulă! Ne axăm pe sănătatea naţiei. Dar dacă vrem performanţă, cu cine, cu ce sporturi? Sunt vreo 76 de sporturi/federaţii, România nu are capacitate de performanţă cu toate. Nu cred că MTS/COSR le pot face pe toate să performeze. Atunci, să stabilim clar dacă vrem performanţă: Cu cine? Cu câţi sportivi? Cine răspunde? Alegem 20 de sporturi, de exemplu, au susţinere, baze sportive, tehnicieni, specialişti, infrastructură, instruire valoroasă, în vederea reprezentării internaţionale. Iar ceilalţi care vor să intre în elită să demonstreze internaţional prin rezultate că sunt competitivi şi merită să fie în elită. Aşa s-ar putea să ne apropiem de cerinţele internaţionale competiţionale din prezent. Eu nu cunosc altă formă şi mi-o asum. Nu ai obiectivul îndeplinit, întreb: Ce ai făcut cu cei 10 lei cheltuiţi pentru acest obiectiv? Şi trebuie să răspundă. Dar mi-am dat seama că disciplina şi întrebările de felul acesta nu se mai pun de foarte mult timp”, explică Cornel Oţelea.
Spune că sunt bani, poate ”nu câţi am vrea”, dar sunt din mai multe surse. De la MTS, COSR, ambele cu fonduri bugetare destinate sporturilor cu reprezentare europeană, mondială, olimpică, apoi fonduri din administraţii locale/centrală, bani care pot merge la ramurile sportive necuprinse prin minister sau COSR, precum şi fonduri din alte structuri (Ministerul Educaţiei) sau sponsorizări.
”Problema este că nu eficientizăm aceşti bani. Îi cheltuim fără niciun plan, fără o piramidă de performanţă care să înceapă de la nivel şcolar. În această situaţie, sportul românesc nu poate fi altfel decât societatea noastră, într-o ţară căreia îi lipsesc atât de multe pentru a fi acolo unde îi este locul”.
La aproape 80 de ani, Cornel Oţelea este mai degrabă cu gândul, când e vorba de sportul românesc, la perioada de după pandemie. Spune că este extrem de important ca acum să fie făcute 2-3 scenarii post-pandemice pentru sportul din România, pentru că cei care se vor afla la conducere la acea vreme nu vor aştepta planuri în acel moment, iar ”dacă nu le ai pregătite să le pui pe masă, ieşi din schemă”.
”Trebuie să pregătim sportul pentru perioada post-pandemie. Marea mea îndoială este că problemele sportului se vor întoarce 180 de grade şi nu în bine, pe fondul perioadei economice grele care va urma. Nu vorbesc de fotbal, marea afacere a planetei, ci de celelalte. Au nevoie de bugetul statului, echipele nu vor mai putea fi susţinute de sponsori. De aceea cred că trebuie făcut un program de pe acum, nu în toamnă. O strategie, altfel societatea se va obişnui fără sport. Când nu ai mâncare şi haine şi lupţi pentru supravieţuire, nu-ţi mai arde de sport. Iar dacă sportul iese din agenda Guvernului, va fi pierdut. Vor rămâne 1-2 ramuri şi atât! Cei de la conducere din perioada post-pandemie să aibă pe masă planurile pentru sport când le vor fi cerute, altfel vom trage oblonul. Trebuie 2-3 scenarii de aplicat în primele zile de după, la 3-6 luni şi la un an. Scurt! Adică să fie cu temele făcute când sunt întrebaţi”, este de părerea Oţelea.
Totuşi, dincolo de toate supărările, cum este viaţa sa la un pas de împlinirea a 80 de ani? ”Sunt liniştit. Am liniştea că am ieşit victorios şi merg până la capăt cu siguranţa aceasta, aşa vreau să merg”.
Dialogul a trecut de punctul ”cel mai greu, cel cu supărările”, e rândul veştilor bune, al glumelor, al poftei de viaţă. Ce mai face prietenul lui, Cristian Gaţu, după internarea în spital de urgenţă în urma unui accident vascular cerebral?
”Cristi e bine. A trecut peste momentul de cumpănă, care i-a dat nişte semnale. De fapt, ne-a dat tuturor. E bine şi vom fi în continuare la Bucătăraşul cel Dibaci (râde – n.r.)”.
Bucătăraşul cel Dibaci?
”Este o cârciumioară ascunsă prin centrul Bucureştiului, într-o casă boierească, o afacere de familie. Iar acolo ne întâlnim noi, Comitetul de Iniţiativă (râde copios – n.r.)”.
Comitetul de Iniţiativă? Pentru ce? Al cui?
”Noi am format Parlamentul mişcării handbalistice. Suntem vreo 10 de-ăştia vechi. Comitetul de Iniţiativă îi are pe Gheorghe Goran, reprezentantul conducerii în relaţia cu Parlamentul, Cristian Gaţu, responsabil Imagine şi bune maniere, şi pe Vasile Stângă, trezorier. Ne desfăşurăm activitatea în două sesiuni parlamentare, de câte cinci luni, cu două vacanţe – una vara şi una de Crăciun, când degustăm şi noi toate bunătăţile. Acesta e Parlamentul nostru şi nu ne lăsăm. Abia aşteptăm să fie voie să ne revedem iar cu toţii, cu tot cu Cristi Gaţu”.
Ce mai e de zis, când se derulează parcă imaginile cu campionii mondiali stând molcom într-o casă boierească şi vorbind despre handbal sau una-alta, la Bucătăraşul cel Dibaci?
Poate un mesaj de final pentru sportivi, pentru români!
”Urările vor fi pentru toţi, nu despart sportivii de români. Să fie cu încredere, cu capul sus, cu grijă faţă de ei şi de cei dragi, şi mai ales faţă de România!”, spune Cornel Oţelea.
În 19 noiembrie va împlini 80 de ani. Duce în continuare mândria titlurilor mondiale, a unei vieţi pusă în slujba handbalului, cu un aer bonom, doar arareori ”fisurat” de ceea ce este negativ în prezent. Şi, chiar dacă nu o spune, ar vrea să mai poată oferi României bucuria medaliilor de acum zeci de ani.
