Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul ministru al Dezvoltării îl torpilează pe Ion Ștefan după audiere: 'Știu că nu i-a căzut deloc bine documentul pe care l-am prezentat'

daniel suciu

Deputatul PSD Daniel Suciu a afirmat marţi că ministrul propus al Dezvoltării, Ion Ştefan, i-a făcut vinovaţi pe social-democraţi de "toate relele absolute ale Pământului" după ce a fost "şifonat" de audierea de la comisiile de specialitate, care a durat peste două ore.

Conturile lui Becali, supravegheate de DNA! Latifundiarul din Pipera tună și fulgeră: 'Băi, nebunule, păi care spălare? E ban curat. Ai ceva la cap?'


"Probabil, în mintea domnului ministru, în 1907, soldaţii care împuşcau ţăranii la revolta ţăranilor au fost tot psd-işti, probabil toate rele absolute ale Pământului, până şi încălzirea globală, pentru toate acestea tot noi, cei de la PSD, suntem de vină. Probabil, domnul ministru a fost şifonat după audierea de peste două ore, ştiu că nu i-a căzut deloc bine documentul pe care l-am prezentat, dar eu lucrez cu documente oficiale, pe care domnul ministru şi ministerul pe care îl conduce le-au emis în spaţiul public. Eu nu am făcut decât să-l întreb dacă acel document este asumat în continuare, pentru că dacă este asumat în continuare, înseamnă că domnul premier şi domnul ministru Boloş şi doamna vicepremier au minţit vizavi de motivaţia retragerii ordonanţelor de urgenţă pe fonduri europene", a precizat deputatul PSD, conform agerpres.ro.

Suciu a făcut această precizare în contextul unei întrebări referitoare la afirmaţiile lui Ion Ştefan, potrivit cărora PSD-ul "ne-a împuşcat la colectivizare în 1962 şi la Revoluţie în 1990".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.