Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul ministru Suciu CONTRAZICE sumele vehiculate ca facturi neplătite pe PNDL şi riscul de dezangajare pe POR

daniel suciu

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, a contrazis joi, într-o conferinţă de presă, toate informaţiile făcute publice de către reprezentanţii Guvernului Orban în legătură cu facturile restante pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi riscul de dezangajare care ar exista pe Programul Operaţional Regional (POR), precum şi datele legate de bugetul ministerului pe care l-a condus.

Daniel Suciu a caracterizat drept "inepţii şi prostii" declaraţiile noului ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, care a spus că bugetul fostului MDRAP ar fi fost greşit cu 66%.

"Am văzut nişte inepţii şi nişte prostii, cu adevărat, spuse de către noul ministru şi vreau să fac nişte precizări vizavi de aceste subiecte. Am văzut că bugetul a fost făcut cu 66% cifre greşite. Habar nu am de unde a scos această cifră, în schimb vă spun că ipocriţii se demască foarte repede. Acum două săptămâni, în şedinţa de guvern, am solicitat Guvernului României să transfere din fondul de rezervă bugetară suma de 400 milioane de lei pentru a acoperi facturi din PNDL. La momentul respectiv, au sărit ca arşi cei din PNL şi au spus că este la limita legii această alocare de fonduri şi că nu sunt de acord cu asemenea procedură. Am semnat toate ordinele de plată şi deschiderile bugetare pentru această alocare de 400 milioane de lei şi văd că astăzi domnul ministru se laudă că dă aceşti bani. Nu, nu domnul ministru şi nu actualul guvern au alocat aceşti bani", a spus Suciu.

Citește și: Violeta Alexandru nici nu s-a instalat bine la ministerul Muncii că trebuie să plece: 'Să evacuăm sediu în 60 de zile'

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale a ţinut să corecteze şi informaţia prezentată de premierul Ludovic Orban, cum că ar exista facturi neplătite pe PNDL în sumă de 5 miliarde de lei, spunând că de fapt această sumă reprezintă facturile achitate.

"Am mai văzut, în şedinţa de guvern de ieri, cum premierul României, foarte bine informat şi documentat, spunea că am lăsat facturi neplătite de 5 miliarde pe PNDL. Domnul premier Ludovic Orban ar trebui să afle, să citească şi să înţeleagă ce înseamnă execuţie bugetară. Cele 5 miliarde de lei înseamnă facturi plătite pentru lucrări efectuate prin PNDL, şi nu facturi restante. Facturile restante care există în minister sunt în jur de un miliard de lei, nu 5 miliarde", a explicat Daniel Suciu.

Citește și: Decizie de ULTIM MOMENT - Ludovic Orban a convocat comandamentul de iarnă, la ora 21

În privinţa riscului de dezangajare pe POR de 300 milioane de euro, prezentat de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, fostul ministru al Dezvoltării Regionale spune că este "o cifră falsă".

"Am lăsat, la plecare, solicitare transmisă către Comisia Europeană de realocare a rezervei de performanţă de 240 milioane de euro, am lăsat acest document cu propunerea ca 140 milioane de euro să fie direcţionaţi către beneficiari persoane juridice, antreprenori pe deja celebra măsură 2.2. De asemenea, am lăsat grafic clar, angajamente asumate de către toate cele opt ADR-uri, astfel încât să nu avem risc de dezangajare pe fonduri europene. Cifra pe care fostul şef al ADR Nord-Vest, domnul Boloş, a avansat-o ieri sau astăzi, de 300 milioane de euro, este falsă. Astăzi, în Ministerul Dezvoltării Regionale există încă 190 milioane euro, deja facturi care urmează să fie transmise la Comisia Europeană", a spus Suciu.

Citește și: Ministrul Economiei îi verifică pe românii care beneficiează de subvenții: 'Există în jurul Bucureştiului vile cu piscine încălzite'

Daniel Suciu a ţinut să îi reamintească ministrului Boloş că, în precedenta sa calitate, de şef al ADR Nord-Vest, "şi-a asumat sub semnătură un grafic de plăţi" şi că Programul Operaţional Regional nu a avut în niciun an dezangajare.

"Eu înţeleg nevoia de a încerca să te prezinţi erou şi de a deveni erou, prezentând un scenariu sumbru, că totul este un dezastru. Domnul Boloş, noul ministru al Fondurilor Europene, a fost unul dintre cei opt şefi ai ADR-urilor, inclusiv domnia sa şi-a asumat sub semnătură un grafic de plăţi. Nu poate să vină acum să spună altceva decât a susţinut în precedenta poziţie. Încă din luna august am depus toate eforturile, am transmis adrese oficiale către toţi beneficiarii, către toate ADR-urile, astfel încât să nu riscăm dezangajare pe fonduri europene. Domnul Boloş, domnul ministru al Fondurilor Europene, să se uite în ograda domniei sale de acum, la POIM şi la MFE, şi nu la Programul Operaţional Regional, care până acum nu a avut în nici într-un an dezangajare", a mai declarat Daniel Suciu

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.