Bubuie scandalul cu prefecta acuzată că a sărit ”peste rând”. Se cer documente care să arate ce căuta Ioana Făcăleaţă la UPU

Autor: Alice Draghici

Publicat: 12-01-2026 12:10

Article thumbnail

Sursă foto: cjarges.ro

Deputatul PNL de Argeș, Alina Gorghiu, solicită public Prefecturii Argeș să prezinte dovezi care să confirme că prefectul Ioana Făcăleață s-a aflat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Pitești în cadrul unui control, și nu ca pacient, după acuzațiile potrivit cărora ar fi intrat „peste rând”. Demersul vine după ce cazul, apărut săptămâna trecută și relatat inițial de stiripesurse.ro, a generat reacții politice și solicitări oficiale.

Mesaj direct către Prefectură: „să spună adevărul”

Alina Gorghiu afirmă că, în loc de explicații și documente, au apărut atacuri politice și încercări de a muta responsabilitatea.

„De două zile aflu de la unii colegi din PSD Argeş că e vina oricui, mai puţin a Prefecturii conduse de PSD, pentru ruşinea de întâmplare şi abuzul în funcţie de la Urgenţe. Le recomand să înceteze cu atacurile şi să spună adevărul”, a scris, luni, pe Facebook, Alina Gorghiu.

PNL respinge orice implicare și indică strict responsabilitatea prefectului

Deputatul liberal susține că partidul nu are nicio legătură cu incidentul de la spital și că acuzațiile trebuie clarificate exclusiv de Prefectură.

„Realitatea este una singură: PNL nu a fost la Urgenţe la ora 23:00, PNL nu a sărit peste rând în faţa pacienţilor cu urgenţe grave, PNL nu a ţipat la oameni aflaţi în suferinţă, PNL nu a minţit, invocând un aşa-zis «control» al prefecturii”, a transmis Gorghiu, arătând că faptele reclamate îi sunt atribuite prefectului Ioana Făcăleață.

Solicitări oficiale pe Legea 544 și cerere de documente

Alina Gorghiu precizează că liberalii au făcut deja demersuri formale pentru a obține explicații clare din partea instituțiilor implicate.

„Ca persoane publice, am făcut ceva elementar şi corect: am sesizat public abuzul în funcţia publică, alături de mulţi alţii; am cerut demisia; am depus două solicitări oficiale în baza Legii 544/2001 – una la Prefectură, una la Spital.

Dacă Prefectura Argeş, instituţie condusă de PSD Argeş, nu are nimic de ascuns, să răspundă astăzi, cu documente, nu cu atacuri”, a mai transmis deputatul PNL.

Cazul, apărut săptămâna trecută, a dus la cereri de demisie

Pe 6 ianuarie, PNL Argeș a cerut oficial demisia prefectului Ioana Făcăleață, după ce pacienți au reclamat că aceasta ar fi intrat „peste rând” la consult în Spitalul Județean de Urgență Pitești.

Scandal politic exploziv la Urgențe: 'Ca ultima mahalagioaică. Nu cred că trebuie să se comporte precum Şoşoacă' - PNL cere capul prefectului de Argeș

Informațiile despre incident au fost publicate pentru prima dată de Stiripesurse.ro.

Prefectul spune că a fost vorba despre verificări, nu despre consult

Ioana Făcăleață susține că prezența sa la UPU a avut legătură cu sesizări primite de la cetățeni privind timpii mari de așteptare și că deplasarea ar fi avut ca scop verificarea situației din unitatea medicală, nu obținerea unui consult medical.

VIDEO Scandal nocturn la Urgențe: pacienții acuză că prefectul a intrat peste rând. Ce spune oficialul acuzat

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri