DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, va fi judecat în contumacie

viktor ianukovici

Ucraina a început marţi procedurile pentru judecarea în contumacie a fostului preşedinte Viktor Ianukovici şi a altor cinci foşti înalţi responsabili, ei fiind acuzaţi de infracţiuni precum înaltă trădare, abuz de putere şi constituirea de grupuri infracţionale, a anunţat marţi procurorul general al Ucrainei, Viktor Şokin, citat de agenţia EFE.

Cei cinci foşti oficiali sunt Serghei Arbuzov, care a condus Banca Centrală, fostul ministru de finanţe Alexander Klimenko şi adjunctul său şi fostul vicepremier şi ministru al sănătăţii Raisa Bogatiriova împreună cu adjunctul ei.

Conform procurorului general, justiţia practic a încheiat actele de acuzare împotriva lui Ianukovici şi a celorlalţi suspecţi. De asemenea, împotriva lui Ianukovici, a Raisei Bogatiriova şi adjunctului ei s-au strâns probe suficiente pentru începerea imediată a procesului şi acestora le vor fi transmise actele de acuzare, a adăugat Viktor Şokin, fără să spună şi cum se va face acest lucru.

Pe de altă parte, procurorul general a mai anunţat că au fost blocate conturi din străinătate ale foştilor responsabili ai regimului Ianukovici, conturi însumând 9 milioane de euro, 26 de milioane de dolari şi 85 de milioane de franci elveţieni.

Pentru a nu cădea în mâinile protestatarilor în timpul revoluţiei de la începutul anului trecut, Viktor Ianukovici a abandonat puterea şi s-a refugiat în Rusia. Autorităţile de la Kiev au emis un mandat internaţional de arestare pe numele său, dar el se află sub protecţia Moscovei, astfel că nu se întrevede posibilitatea să fie adus în faţa justiţiei ucrainene, scrie agerpres.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.