Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul preşedinte american Jimmy Carter a criticat planul de pace în Orientul Mijlociu al lui Donald Trump

jimmy carter

Fostul preşedinte american Jimmy Carter, artizan al primului acord de pace israelo-arab, a criticat puternic planul actualului lider de la Casa Albă, Donald Trump, de soluţionare a conflictului între Israel şi palestinieni, apreciind că prevederile sale constituie o încălcare a dreptului internaţional, transmite AFP, potrivit Agerpres.

'Noul plan american subminează perspectivele de a se ajunge la o pace justă între israelieni şi palestinieni. Dacă va fi pus în aplicare, acest plan va distruge singura soluţie viabilă la acest conflict pe termen lung, soluţia a două state', a declarat fostul preşedinte democrat, în vârstă de 95 de ani.

Donald Trump a propus marţi crearea, supusă unor condiţii foarte stricte, a unui stat palestinian cu capitala la periferiile Ierusalimului de Est şi din care ar lipsi însă Valea Iordanului şi coloniile israeliene, ce ar urma să fie anexate de Israel. Liderii palestinieni au refuzat imediat să negocieze pe această bază.

Citește și: Avertizare METEO de ULTIMĂ ORĂ - Sunt vizate 27 de județe din România

În timpul mandatului său, Jimmy Carter a fost la originea unuia din rarele progrese diplomatice înregistrate în ultimele decenii în Orientul Mijlociu, şi anume acordurile de pace semnate între Egipt şi Israel la data de 17 septembrie 1978, la reşedinţa prezidenţială americană de la Camp David, care au făcut posibil primul tratat între Israel şi un stat arab.

În opinia lui Carter, planul Trump 'încalcă soluţia a două state pe baza frontierelor din 1967, înscrisă în numeroase rezoluţii ale Consiliul de Securitate al ONU'. 'În plus, această propunere încalcă dreptul internaţional în ce priveşte dreptul la autodeterminare şi cu privire la dobândirea de teritorii prin forţă, anexarea de teritorii ocupate', a mai apreciat fostul preşedinte american.

'Numind Israelul 'statul-naţiune al poporului evreu', planul favorizează totodată negarea unor drepturi egale pentru palestinienii cetăţeni ai Israelului', a avertizat el, lansând un apel către statele membre ale ONU să 'respingă orice punere în aplicare israeliană unilaterală a acestei propuneri'.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.