Un tribunal din Khartoum l-a condamnat sâmbătă pe fostul preşedinte sudanez Omar al-Bashir la doi ani de detenţie într-un centru de reabilitare, pentru îmbogăţire ilicită şi trafic de valută, aceasta fiind prima sentinţă decisă împotriva fostului dictator înlăturat de la putere în aprilie printr-o lovitură de stat militară, relatează agenţia EFE potrivit Agerpres.
El a fost găsit vinovat pentru deţinere ilegală de valută după ce la reşedinţa sa a fost descoperită suma de şapte milioane de euro, la câteva zile după ce a fost înlăturat de la putere. Sentinţa anunţată sâmbătă prevede şi confiscarea acestor bani.
Fostul preşedinte sudanez a recunoscut că a primit 25 de milioane de dolari din partea prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, precum şi alte fonduri din alte surse, dar a susţinut că nu a folosit aceşti bani în folosul său personal, astfel că a respins acuzaţiile împotriva sa.
În urma protestelor din întreaga ţară, în luna aprilie armata l-a înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat pe Omar al-Bashir, care cu 30 de ani în urmă a ajuns la putere tot printr-o lovitură de stat militară.
El se află în arest de când a fost înlăturat din funcţie şi în luna mai a fost inculpat de asemenea pentru incitare şi implicare în uciderea unor protestatari. Fostul preşedinte a fost inculpat încă de când se afla la putere şi de Curtea Penală Internaţională pentru genocid în regiunea Darfur.
Fostul preşedinte sudanez Omar al-Bashir, condamnat la doi ani de închisoare pentru corupţie
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

636
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
636

33
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
33

20
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
20

820
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
820

46
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
46

2.021
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
2.021

72
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
72

3.891
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
3.891

3.194
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.194

211
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
211

73
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
73

75
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
75

84
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
84
















Comentează