Fostul prim-ministru maltez Joseph Muscat a demisionat din parlamentul ţării

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 06-10-2020

Actualizat: 06-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul prim-ministru maltez Joseph Muscat a demisionat luni din parlamentul ţării, după o intervenţie de 90 de secunde în care s-a declarat mândru de realizările sale, transmite Reuters.

Muscat a demisionat de la conducerea executivului în ianuarie, în urma acuzaţiilor de corupţie în guvern formulate de activişti şi de opoziţie, potrivit cărora a protejat persoane având legătură cu asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia în 2017.

Muscat a negat în permanenţă acuzaţiile şi nu a fost niciodată inculpat sau condamnat.

El a devenit în 2008 liderul Partidului Laburist, pe care l-a condus la o victorie detaşată în 2013, în urma căreia a devenit prim-ministru.

Joseph Muscat a obţinut o nouă victorie covârşitoare în 2017, beneficiind de o creştere economică prin care deficitul bugetar al ţării a fost transformat în excedent, iar şomajul a fost aproape eradicat.

Muscat a fost urmat în acest an de Robert Abela la şefia partidului şi a guvernului.

Demisia lui Muscat din parlament intervine la câteva săptămâni după ce fostul său şef de cabinet, Keith Schembri, a fost arestat pentru scurt timp într-o anchetă a poliţiei în legătură cu o presupusă spălare de bani din vânzarea de paşapoarte malteze.

Schembri, care neagă orice nereguli, nu a fost inculpat oficial.

Joseph Muscat a fost şi membru al Parlamentului European între 2004 şi 2008.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri