Fostul primar al comunei Şicula, arestat la domiciliu pentru abuz în serviciu

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 27-01-2017

Actualizat: 27-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: jurnaldevrancea.ro

Fostul primar al comunei Şicula, judeţul Arad, Aurel Radiţa, este cercetat penal într-un nou dosar penal, el fiind suspectat de săvârşirea unor fapte de abuz în serviciu, magistraţii luând decizia ca acesta să fie arestat la domiciliu. După ce miercuri, fostul primar a fost audiat de ofiţerii din cadrul Poliţiei Economice, el a fost ridicat joi seară, de la domiciliul său din comuna Şicula, de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, împreună cu două angajate ale Primăriei comunei Şicula, o contabilă şi contabila şefă a instituţiei, toţi trei fiind cercetaţi penal într-un dosar vizând acuzaţii de abuz în serviciu.

Cei trei au fost prezentaţi de către procurori în faţa instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru Aurel Radiţa şi pentru prima funcţionară, Florica Moisă, respectiv de arest la domiciliu pentru cea de a doua funcţionară, Veronica Ciocoiu. Magistraţii de la Judecătoria Ineu au respins solicitările procurorilor, ei luând decizia ca Aurel Radiţa şi Florica Moisă să fie cercetaţi în stare de arest la domiciliu pe o durată de 30 de zile, iar Veronica Ciocoiu va fi cercetată sub control judiciar, măsura fiind instituită pentru o perioadă de 60 de zile, conform Agerpres.

Potrivit deciziei Judecătoriei Ineu, soluţia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore, atât de procurori, cât şi de inculpaţi. Acuzat de către DNA pentru luare de mită, Radiţa a compărut în anul trecut, într-un proces judecat la Tribunalul Arad împreună cu alţi doi primari arădeni (Traian Balint, reales în iunie primar al comunei Covăsânţ şi Teodor Avram, reales în iunie primar al comunei Almaş. n.r.), acuzaţi tot de luare de mită. Radiţa şi Balint au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare, în vreme ce Avram a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, tot cu suspendare. Sentinţa în proces a fost emisă în decembrie 2016, recursul în dosar fiind în curs de judecare la Curtea de Apel Timişoara.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri