DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fostul primar al Romei a fost achitat într-un dosar de fraudă fiscală: 'Adevărul şi justiţia au învins'

justitie

Ignazio Marino, fost primar al Romei între 2013-2015, condamnat în apel într-un dosar în care era acuzat de cheltuirea banilor municipalităţii în scop personal, a fost achitat de Curtea de Casaţie, transmite AFP, citând presa din Peninsulă, relatează Agerpres.

Citește și: Meteorologii au anunțat o furtună puternică în SUA: zăpadă, viscol și ploi abundente

'Adevărul şi justiţia au învins', a reacţionat Marino, membru al Partidului Democrat (PD, centru-stânga). El şi-a exprimat însă regretul că verdictul Curţii nu repară 'vânătoarea purtată în 2015 împotriva unui primar ales democratic'.

'Profesorul Marino şi-a regăsit în sfârşit onoarea', a declarat avocatul său, denunţând 'acuzatori politici' care au acţionat cu 'rea-credinţă'.

Ignazio Marino fusese achitat în primă instanţă în 2016, din 'lipsă de probe', la acuzaţiile legate de un prejudiciu de 12.000 de euro pentru note de plată false şi 6.000 de euro ca presupusă fraudă fiscală.

El ar fi folosit un card de credit al primăriei pentru plata unor mese private cu soţia sau prietenii la restaurant, prezentând notele de plată drept cheltuieli profesionale.

Marino a restituit ulterior sumele respective.

În ianuarie 2018, în urma recursului parchetului, fostul primar a fost condamnat la 2 ani de detenţie.

Primăria Romei s-a constituit parte civilă în proces, invocând atingerea adusă imaginii oraşului.

Acest caz a accelerat căderea lui Ignazio Marino, un chirurg reputat, ieşit nepătat din scandalul 'Mafia Capitale', o amplă reţea infracţională de afacerişti şi de politicieni din toate partidele.

Marino a pierdut susţinerea lui Matteo Renzi, premierul de atunci, şi a fost obligat de formaţiunea sa să demisioneze în octombrie 2015.

Ignazio Marino a fost înlocuit cu un comisar numit de guvern, care a condus Roma timp de şapte luni până la alegerile din iunie 2016, câştigate cu 67% din voturi de Virginia Raggi, candidata Mişcării 5 Stele, o formaţiune antisistem.

Ulterior, dificultăţile întâmpinate de Virginia Raggi în a-şi constitui o echipă şi a propune măsuri concrete pentru rezolvarea numeroaselor probleme ale Oraşului Etern (supraîndatorare, transport public, gestionarea deşeurilor şi altele) au dus la o scădere accentuată a popularităţii sale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.