Fostul şef al Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică, a fost trimis în judecată sub control judiciar, de procurorii DNA Ploieşti, în dosarul în care este acuzat că a primit foloase necuvenite pentru stoparea unor controale care vizau o societate din staţiune.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în sarcina lui Tudorică s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă (2 fapte), efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, şi fals în declaraţii (2 fapte, din care una în formă continuată).
În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Ionuţ Roşca, la data faptelor ofiţer de poliţie în cadrul Poliţiei Staţiunii Sinaia, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, şi Cristian Bogdan Simion, administrator al unei societăţi comerciale, pentru cumpărare de influenţă (2 fapte) şi complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.
Astfel, procurorii spun că Tudorică, în calitate de şef al Poliţiei Sinaia, a primit de la omul de afaceri Cristian Simion un autoturism marca Mercedes Benz C 220, pe care acesta din urmă i l-a pus la dispoziţie cu titlu gratuit. Ulterior, Tudorică a devenit proprietar de drept al maşinii la data de 26.11.2011, când a fost simulată vânzarea acestuia la un preţ modic de 5.000 de lei.
"Începând cu data de 18 iulie 2013, inculpatul Tudorică Marin, în aceeaşi calitate, a pretins şi primit în mod direct pentru sine, de la acelaşi om de afaceri, un folos material constând în folosinţa unui alt autoturism marca Mercedes E220, în baza unui contract de comodat având ca obiect folosinţa cu titlu gratuit a autovehiculului respectiv, proprietate a firmei administrate de omul de afaceri", se precizează în comunicat.
Potrivit DNA, în schimbul acestui folos, inculpatul a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari publici ce ar fi putut să fie însărcinaţi cu efectuarea unor controale la firma lui Cristian Simion, promiţând că, dacă va fi nevoie, îi va determina pe aceştia să nu ia măsurile legale ce ar împiedica activitatea evazionistă derulată de omul de afaceri.
"Acest lucru s-a materializat la data de 12 decembrie 2015, când, prin intermediul inculpatului Roşca Ionuţ, inculpatul Tudorică Marin a intervenit la inspectorii antifraudă care efectuau un control la firma omului de afaceri, în scopul influenţării activităţii funcţionarilor respectivi, în direcţia arătată mai sus. Prin exercitarea influenţei asupra inspectorilor antifraudă, inculpatul Roşca Ionuţ i-a asigurat în continuare şefului său primirea folosinţei autoturismului menţionat mai sus", mai spun procurorii.
De asemenea, Marin Tudorică mai este acuzat că, prin intermediul lui Simion, a edificat, în cursul anului 2010, un ansamblu imobiliar în staţiunea Sinaia şi s-a implicat în mod direct în activitatea de vânzare a apartamentelor respective, făcând demersuri personale pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare edificării construcţiilor şi comercializând, prin postarea de anunţuri pe site-urile specializate.
"În cuprinsul declaraţiilor de avere, depuse în anii 2011, 2014 şi 2015, inculpatul Tudorică Marin a omis, cu ştiinţă, să menţioneze un contract de împrumut pentru suma de 12.000 de euro pe care i l-a acordat unei persoane, precum şi folosinţa gratuită a autoturismului marca Mercedes E220", se mai arată în comunicatul DNA.
În cauză, a fost instituit sechestru asupra mai multor sume de bani ce aparţin inculpaţilor şi asupra unui imobil al lui Marin Tudorică.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză., relatează agerpres.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
Fost ŞEF DE POLIŢIE, judecat sub control judiciar
Explorează subiectul
Articole Similare

96
VIDEO Jurnalista Sarmiza Andronic: „Trebuie să ieșim în stradă în mod preventiv contra participării României în războiul ucrainean, a recrutării copiilor noștri pentru a lupta pe front!”
96

12
Tudor Polak (PNL), despre reforma administraţiei: În acest moment s-a ajuns la un agreement pe această măsură, va presupune o reducere, 10% din posturile ocupate. Acest lucru l-a propus Ilie Bolojan încă din luna august
12

1.795
Daniel Băluță: Marcel Ciolacu nu a fost corect față de mine
1.795

29
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Diferență de 8 ani în speranța de viață între Vest și Est
29

2.958
Coaliția taie numărul parlamentarilor, dar rămân peste 400: Moldova și Muntenia sunt protejate, Ilfov și Diaspora câștigă mandate (surse)
2.958

8.678
Acord de culise în coaliție: PSD, PNL, USR și UDMR susțin tăieri masive în sistemul bugetar (surse)
8.678

2.442
Andrei Caramitru susține că Sorin Grindeanu îl vrea primar pe Cătălin Drulă: Daniel Băluță ar fi un alt pol de putere
2.442

45
Posturile TV din România ar putea rula spoturi contra violenței domestice
45

618
Ionuț Moșteanu anunță că nimic nu s-a schimbat după plecarea militarilor SUA din România: Astea sunt lucrurile care contează
618

1.226
Războiul modern schimbă strategia de apărare a României! Ce pregătește ministrul Moșteanu: 'Nu toate competențele pot fi acoperite de rezerva actuală'
1.226

173
Gușă: Cadrul 'Alegerilor din București' a fost programat să devină și 'cimitirul' mișcării suveraniste. Autor necunoscut, făptași identificabili. Și recidiviști!
173

1.292
Preoți din Vaslui, folosiți în clipuri de promovare a unor primari PNL - Episcopia Hușilor reacționează: Fuseseră informaţi!
1.292

601
Tanczos Barna apără SGR și avertizează: 'Sistemul trebuie lăsat să funcţioneze / Să nu-i punem ghiozdan în spate când n-are vârsta de grădiniţă'
601


















Comentează