Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul principe Nicolae al României, la decesul Prințului Philip: Atunci am realizat dimensiunea familiei noastre și conexiunile ei

doxologia.ro
printul nicolae

Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, își amintește relația apropiată dintre Familia Regală a Marii Britanii și cea a României, și cum a realizat dimensiunea familiei din care face parte la o vizită la Castelul Windsor, acum 21 ani. Nicolae transmite condoleanțe Familiei Regale engleze.

„Sunt profund îndurerat de vestea plecării în eternitate a Alteței Sale Regale Principele Philip, Ducele de Edinburg, la naștere prinț al Greciei și al Danemarcei, rudă de sânge, prin bunicul meu, Regele Mihai al României”, spune Nicolae al României, vineri, în ziua decesului Prințului consort.

Citește și: Imagini INEDITE cu Prințul Philip și Regele Mihai: erau verișori și au copilărit împreună

Acesta își amintește ziua în care a mers cu familia sa în vizită la Castelul Windsor, și cum a conștientizat atunci, la un prânz organizat de Regina Elisabeta a II-a, dimensiunea familiilor regale a României și a Marii Britanii.

„În memoria mea este extrem de viu momentul de acum 21 de ani când, împreună cu părinții și cu sora mea, am fost invitați la prânz, de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, la Castelul Windsor. Cred că, după momentul trăit în 1992 în România alături de bunicul meu, atunci am realizat dimensiunea familiei noastre și conexiunile ei. Pot spune că am trăit revelația rădăcinilor familiei mele și a legăturilor de rudenie la vârful monarhiilor europene”, mai spune Nicolae.

Citește și: Mesajul Patriarhului Daniel transmis Familiei Regale a Marii Britanii: 'Ne rugăm lui Dumnezeu să așeze sufletul robului în lumina, pacea și dragostea Treimii'

El se roagă ca pe Prințul consort Philip „Dumnezeu să-l odihnească în Împărăția Sa”.

Ducele de Edinburgh, soţul reginei Elizabeth a II-a, a murit la Castelul Windsor, a comunicat familia regală britanică.

Citește și: Familia Regală a României, reacţie la decesul prinţului Philip - 'Au aflat cu nespusă tristeţe'

„Cu profundă tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat moartea iubitului ei soţ, Alteţa Sa regală prinţul Philip, duce de Edinburgh. Alteţa Sa regală a decedat în pace în această dimineaţă, la Castelul Windsor", a comunicat Palatul Buckingham, conform BBC News.

Steagurile au fost coborâte în bernă la toate instituţiile din Marea Britanie în urma anunţului decesului.

Starea de sănătate a prinţului Philip se deteriorase în ultima perioadă şi se retrăsese din viaţa publică în anul 2017.

Citește și: Anunţul Casei Regale Britanice, după moartea prinţului consort Philip: 'Alteţa Sa Regală a murit liniştit' .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.