Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul procuror special Robert Mueller, convocat la audieri în Senat, după ce Trump anulează pedeapsa lui Stone

slate.com
Robert Mueller

Fostul procuror special Robert Mueller, care a coordonat ancheta cu privire la posibile legături între Rusia şi campania electorală a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din 2016, urmează să fie convocat la audieri în Comisia Judiciară din cadrul Senatului, a anunţat influentul senator republican Lindsey Graham, preşedintele comisiei, relatează AFP, potrivit news.ro.

Membrii democraţi ai Comisiei Judiciare din Senat, prezidată de către Lindsey Graham, au cerut în mai multe rânduri să-l audieze pe fostul director al poliţieifederale (FBI).

La puţin timp după publicarea raportului Mueller, în urma anchetei ruse, la jumătatea lui aprilie 2019, Lindsey Graham anunţa că el nu doreşte să-l convoace pe procurorul special. ”S-a terminat”, declara el la începutul lui mai.

Însă Graham a revenit asupra acestei decizii duminică, la o zi după ce cotidianul The Washington Post (WP) a publicat un editorial scris de către Robert Mueller.

Fostul procuror special reacţionează în acest editorial faţă de anularea de către Donald Trump a pedesei cu închisoarea a lui Riger Stone, un vechi prieten al preşedintelui republican, condamnat în legătură cu ancheta rusă.

Citește și: Andrei Caramitru SOMEAZĂ românii: Gata cu mersul la mare, la terase și vacanțe. Ce e așa greu?

Rober Mueller apără în acest editorial integritatea anchetei sale, denunţată frecvent de către Trump şi susţinătorii drept părtinitoare.

Fostul procuror special subliniază de asemenea că Roger Stone ”rămâne un infractor, condamnat pe drept”.

”Se pare că domnul Mueller doreşte şi este capabil să-şi apere ancheta într-un editorial în Washington Post”, a reacţionat într-un comunicat Lindsey Graham, un susţinător înfocat al lui Trump.

Amintind că membri democraţi ai Comisiei Judiciare au cerut, în trecut, o audiere a lui Robert Mueller, preşedintele Comisiei a anunţat că ”această cerere (va f) aprobată”.

În iulie 2019, Robert Mueller a fost audiat în Comisia Judiciară din cadrul Camerei Reprezentanţilor, care a fost nevoită să-l convoace, deoarece Mueller nu voia să fie audiat.

În cadrul acestei audieri, el a fost foarte prudent şi şi-a măsurat atent declaraţiile.

Raportul Mueller nu a scos la iveaă o complicitate între echipa de campanie a lui Trump şi Kremlin.

Însă a arătat că apropiaţi ai lui Donald Trump au avut numeroase contacte cu intermediari ruşi şi că Rusia a intervenit în campania electorală prezidenţială din 2016 cu intenţia de a-l favoriza pe candidatul republican.

Peste 30 de persoane au fost inculpate cu privire la fapte legate de ancheta rusă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.