FOTO Accident grav pe Valea Oltului - patru victime

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 30-06-2024

Actualizat: 30-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

Un autotren şi două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, duminică după-amiază, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. În urma evenimentului, patru persoane au fost duse cu ambulanţele la spital.

content-image

Accidentul a avut loc la kilometrul 216 al DN7, în zona localităţii Călineşti din judeţul Vâlcea, în eveniment fiind implicate un TIR fără încărcătură şi două autoturisme. Iniţial, trei persoane au fost duse la spital cu ambulanţele, ulterior o a patra victimă fiind preluată de o autosanitară şi transportată la o unitate medicală.

Poliţia Vâlcea anunţă că în urma accidentului a fost deschis dosar de cercetare, care vizează infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri