Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO Creaţia unui student în vârstă de 19 ani a fost aleasă emblema Jubileului de Platină al reginei Elizabeth a II-a

news.ro
Elizabeth a II-a

Regina Marii Britanii Elizabeth a II-a va organiza în perioada 2-4 iunie 2022 Jubileul de Platină. Emblema festivităţilor, imaginată de tânărul Edward Roberts, îmbină tradiţia cu modernul şi a fost aleasă în urma unui concurs lansat de Muzeul Victoria & Albert şi Palatul Buckingham, potrivit news.ro.

Regina Elizabeth II va deveni, în 2022, primul monarh britanic care va sărbători 70 de ani de domnie - Jubileul de Platină.

„Am vrut să ofer o tuşă modernă elementelor emblematice ale Coroanei Sfântului Eduard şi am creat o linie continuă, pentru că era, în opinia mea, o modalitate adecvată de a reprezenta domnia reginei”, a explicat Edward Roberts, care studiază grafica.

El a câştigat concursul graţie unui design violet şi alb, care îmbină tradiţia şi modernitatea.

Paul Thompson, vice-cancelar al Royal College of Art şi membru al juriului, a estimat într-o declaraţie că „acest concept grafic ne poartă într-o călătorie liniară simplă pentru a crea coroana şi numărul 70, surprinzând frumos firul continuu al domniei de 70 de ani a Majestăţii Sale Regina”.

Câştigătorul a primit şi o invitaţie VIP pentru a asista la ceremoniile de anul viitor, inclusiv la concertul "Platinum Party at the Palace", care va avea loc pe 5 iunie.

Pentru acest Jubileu de Platină, regina a prevăzut patru zile de sărbătoare, de joi, 2 iunie, până duminică, 4 iunie 2022.

Elizabeth a urcat pe tronul Marii Britanii pe 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani.

Pe 2 iunie 2022, este programată Parada pentru ziua de naştere a reginei, la care vor participa mai mult de 1.400 de soldaţi, 200 de cai şi 400 de muzicieni. Va fi marcată ziua de naştere oficială a reginei, de regulă sărbătorită în a doua sâmbătă din luna iunie.

Farurile din Regat, din Insulele Canalului, Isle of Man şi din Teritoriile britanice de peste mări vor lumina pentru a marca Jubileul de Platină. Pentru prima dată, ele vor fi aprinse în fiecare dintre capitalele ţărilor din Commonwealth.

Pe 3 iunie 2022, la Catedrala St Paul, va avea loc o slujbă de recunoştinţă pentru domnia reginei.

Pe 4 iunie 2022, regina şi membri ai familiei regale vor participa la derby-ul din Epsom Downs. Ulterior va avea loc o petrecere la Palatul Buckingham. BBC va organiza şi transmite evenimentul special la care sunt aşteptaţi să participe unii dintre cei mai importanţi artişti din lume. Spectatorii trebuie să se înscrie pentru a putea participa live.

Pe 5 iunie 2022, va avea loc prânzul festiv - The Big Jubilee Lunch. În fiecare an de când a fost iniţiat, în 2009, evenimentul aduce laolaltă oameni din toate comunităţile, care sunt îndemnaţi să împărtăşească prietenie şi mâncare cu vecinii lor, ca parte a sărbătorii.

În preajma Palatului Buckingham şi pe străzile din împrejurimi va avea loc un festival la care sunt aşteptaţi mai mult de 5.000 de oameni din întreg Regatul şi din Commonwealth. Vor fi combinate arta stradală, teatrul, muzica, circul şi costumele pentru a sărbători domnia reginei.

Evenimentele au un buget de 10 - 15 milioane de lire sterline (11,6 - 17,4 milioane de euro), şi vor fi finanţate doar din fonduri private.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.