FOTO De la stradă la Cotroceni: Nicușor Dan s-a întors la Roșia Montană

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 18-08-2025 16:16

Actualizat: 18-08-2025 19:16

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com/adoptaocasalarosiamontana

Roșia Montană a avut parte luni de un oaspete neașteptat: președintele Nicușor Dan. Cunoscut pentru implicarea sa de lungă durată în protejarea patrimoniului cultural și arhitectural al zonei, șeful statului a revenit în inima Apusenilor, de această dată alături de familie.

content-image

„Vizită surpriză azi, în pauza de prânz: un vechi prieten şi susținător al Roşiei Montane şi al patrimoniului său, Preşedintele Nicușor Dan, împreună cu familia, au revenit la Roşia Montană”, au scris reprezentanții proiectului „Adoptă o casă la Roșia Montană” pe pagina lor de Facebook.

content-image

Pe rețelele sociale au apărut și fotografii în care președintele apare în mijlocul comunității, discutând cu localnicii și admirând casele istorice reabilitate.

Vizita are o semnificație aparte: Nicușor Dan a fost, încă din perioada activismului civic, unul dintre vocile cele mai puternice în favoarea conservării Roșiei Montane, inclusiv în demersurile prin care situl a fost inclus în patrimoniul UNESCO.

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri