FOTO DOSAR PENAL pentru comunicare de informații false: A distribuit broşuri cu 'Adevărul despre noul vaccin ARN Covid19'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 08-02-2021

Actualizat: 09-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Polițiștii din Focșani - Biroul Investigații Criminale s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 din Codul Penal, de către un bărbat, din județul Argeș, anunță IGPR.

Luni, polițiștii de ordine publică au identificat pe o stradă din municipiul Focșani, un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Pitești, în timp ce distribuia reviste/broșuri intitulate ”Adevărul despre noul vaccin ARN Covid19” atât cetățenilor în trecere cât și comercianților din zonă.

Citește și: Florin Cîțu DĂ BOMBA! PRIMUL SPOR care li se va TĂIA bugetarilor: Am descoperit sporuri de care nu știam că există

Bărbatul a relatat polițiștilor că ar fi distribuit circa 30-40 de reviste până la momentul în care a fost legitimat precum și faptul că nu are studii medicale, revista conținând informații sintetizate de acesta din cărți sau de pe anumite pagini de internet. Cercetările continuă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri