Decorul ales de Vladimir Putin pentru conferința anuală a transmis un mesaj mai puternic decât multe dintre declarațiile sale. Harta afișată în spatele liderului de la Kremlin include nu doar Crimeea, ci și regiunile ucrainene "anexate" de Rusia, semnalând ferm poziția Moscovei în negocierile de pace, informează Sky News.
Mesajul din spatele lui Putin
Pe peretele din spatele lui Vladimir Putin se află o hartă a Rusiei. În partea stângă a imaginii se vede conturul nu doar al Crimeii, ci al tuturor celor patru regiuni din estul Ucrainei pe care Rusia le-a „anexat” în 2022: Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson.
Sursă foto: X
Forțele ruse nu controlează integral aceste teritorii, însă acest lucru nu l-a împiedicat pe Vladimir Putin să le revendice inclusiv în cadrul negocierilor de pace cu Statele Unite.
Afișarea regiunilor pe fundalul conferinței este interpretată drept un semnal politic transmis de Kremlin, care indică lipsa oricărei intenții de a renunța la pretențiile teritoriale.
Disputa teritorială, principalul blocaj pentru un acord de pace
Disputa asupra teritoriilor rămâne principalul obstacol în calea unui eventual acord de pace, iar poziția Moscovei sugerează că blocajul va continua, în absența unor semnale privind disponibilitatea pentru compromis.
Context
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine, vineri, o sesiune televizată de întrebări şi răspunsuri pentru a rezuma rezultatele anului care se încheie. Evenimentul, intitulat „Rezultatele anului”, combină din nou emisiunea sa televizată de tip hotline şi o conferinţă de presă de amploare.
Evenimentul are loc din nou în sala principală de expoziţii Gostiny Dvor din Moscova, unde s-au adunat sute de jurnalişti, inclusiv străini. „Este în interesul nostru să facem în aşa fel încât întreaga lume să audă ce spune Putin”, a declarat secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.
De această dată nu sunt prevăzute transmisiuni în direct din regiunile ruseşti, utilizate în ediţiile anterioare ale programului. Cu toate acestea, toată lumea are şansa de a se adresa preşedintelui, deoarece pentru a face acest lucru este necesar doar un smartphone.
Până în prezent, au fost primite peste 2.100.000 de întrebări prin diferite canale. Apelurile către centrul dedicat pentru acestea reprezintă majoritatea cererilor din partea cetăţenilor, a doua cea mai populară modalitate de a contacta preşedintele fiind un chatbot în aplicaţia Max Messenger, care a fost testat pentru prima dată în acest an.
Vladimir Putin, critici dure la adresa UE: "Furtul se face în secret… aici se face la vedere”
Vladimir Putin a criticat UE pentru intenția sa de a utiliza activele înghețate ale Rusiei pentru a finanța Ucraina, afirmând că „furtul nu este o definiție potrivită pentru acest lucru”.
„Furtul se face în secret… aici se face la vedere”, a spus el.
UE a aprobat aseară un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru finanțarea apărării Ucrainei.
Putin a declarat că eforturile UE de a finanța inamicul său vor avea „consecințe grave”, comparând țările implicate cu „hoți” pentru că vizează activele rusești.
„Este un furt… consecințele sunt foarte grave pentru hoți”, a spus el.





























Comentează