Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO Joe Biden, gafă majoră la întâlnirea cu regina Elizabeth a II-a. Cum a încălcat președintele SUA protocolul

smartradio.ro
joe biden

Președintele american Joe Biden a încălcat protocolul în prezenţa reginei Elizabeth a II-a, duminică, la Castelul Windsor, unde a asistat în prezenţa suveranei, la o paradă a Gardei de Onoare, a ascultat imnurile celor două ţări, iar apoi au luat ceaiul, scrie The Independent.

La primul contact cu regina, şeful statului american purta obişnuiţii săi ochelari de soare, o încălcare a etichetei, potrivit unui expert citat de cotidian, potrivit mediafax.ro.

”Dacă te întâlneşti cu regina faţă în faţă, nu poţi să porţi ochelari de soare sau orice altceva de acest fel, pentru că contactul vizual este important la orice prezentare”, precizează Grant Harrold, un fost majordom al prinţului Charles.

Însă purtarea ochelarilor de soare nu este interzisă total în prezenţa reginei, după ce oaspetele şi-i scoate pentru a o saluta..

Biden nu a comis o încălcare gravă a protocolului, apreciază Grant Harrold.

Predecesorii săi au fost criticaţi şi ei de de presă pentru că au încălcat protocolul.

Donald Trump a fost criticat cu privire la faptul că a mers înaintea reginei Elizabeth a II-a la o trecere în revistă a trupelor, în cadrul căreia a stat prea mult pe covorul roşu.

Barack Obama a luat cuvântul, la un dineu, în timp ce se cânta God save the Queen, iar soţia sa, Michelle, a îndrăznit să-şi pună braţul pe spatele reginei.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.