Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO Premieră istorică: Primul ministru din Cuba care vizitează România, în ultimii 32 de ani

Pentru prima dată după Revoluție, un ministru al Guvernului din Cuba vizitează România! Este vorba despre ministrul Învățământului Superior din Cuba, Jose Ramon Saborido Loidi, care, alături de omologul său, Sorin Cîmpeanu, au semnat Programul de cooperare în domeniul învățământului superior între Ministerul Educației din România și Ministerul Învățământului Superior din Republica Cuba.

Vizita lui Jose Ramon Saborido Loidi marchează potentialul de colaborare între universitățile românești și cele cubaneze, in cadrul mai larg al sustinerii activitatilor de dezvoltare a internationalizarii activitatii universitatilor romanesti.

Programul de cooperare în domeniul învățământului superior reprezintă cadrul necesar pentru continuarea cooperării între instituțiile de învățământ superior din România și Cuba pe teme de interes comun, valorificând inovarea și schimbul de experiență și bune practici. Programul de cooperare prevede, de asemenea, acordarea, în regim reciproc, de burse de studii pentru toate ciclurile universitare în domenii de interes comun.

In cadrul întrevederii bilaterale, cei doi miniștri au apreciat dinamica procesului de cooperare universitara, precum și preocupările comune în domeniul educației. Sorin Cimpeanu a menționat oportunitatea de a valorifica acordurile de parteneriat interuniversitare prin programul european Erasmus+, precum și prin programele dezvoltate de Agenția Universitară a Francofoniei.

La întâlnire a participat și ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. ”Se remarcă în mod deosebit susținerea Ministerului Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadorului României la Havana, doamna Theodora Magdalena Mircea, care a materializat astfel demersurile diplomatice initiate de o lunga perioada de timp pentru cooperarea in domeniul educatiei intre România si Republica Cuba.”, transmite Ministerul Educației

Evenimentul de astăzi face parte din programul ministrului Învățământului Superior din Cuba, Jose Ramon Saborido Loidi, aflat în vizită în România alături de o delegație de 12 rectori ai universitatilor din Cuba. În acest context, demnitarul cubanez va fi prezent la o serie de acțiuni care vizează dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale româno-cubaneze în domeniul învățământului superior.

În marja evenimentului de astăzi au fost semnate deja 18 acorduri bilaterale de cooperare cu universitati din Cuba. Universitatile romanesti care au semnat astazi acorduri bilaterale sunt: Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați si Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București. Zilele urmatoare se vor semna alte 20 de acorduri bilaterale de catre Universitatea Transilvania din Brasov, Universitatea Politehnica din Bucuresti, Universitatea de Medicina, Farmacie, Stiinta si Tehnologie „George Emil Palade’’ din Targu Mures, Universitatea „1 decembrie’’ din Alba Iulia, Universitatea „Stefan cel Mare’’ din Suceava, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București si Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.

In total, 11 universitati romanesti vor semna acorduri de colaborare cu 12 universitati cubaneze.

Delegația rectorilor cubanezi este formată din conducătorii următoarelor universități: Universitatea din Holguín, Universitatea din Matanzas „Camilo Cienfuegos”, Universitatea din Est, Universidad de Ciencias Médicas de La Habana (UCMH)/Universitatea de Stiințe Medicale, Universitatea de Informatică, Universitatea din Artemisa, Universitatea din Pinar del Río, Universitatea Agricolă din Havana „Fructuoso Rodríguez Pérez”, Universitatea de Arte, Universitatea Tehnologică din Havana „José Antonio Echevarría” și Universitatea Sancti Spiritus și Universitatea din Ciego de Ávila.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.