Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO Sorin Grindeanu NU VREA TĂIERI de panglici: NU E CAZUL! Aktor și Euroconstruct au finalizat lucrările, Lotul 2 Sebeş - Turda se deschide

sorin grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că a fost să verifice ce se întâmplă pe Lotul 2 Sebeş-Turda şi, în urma unei discuţii pe care a avut-o cu reprezentanţii CNAIR, marţi după-amiază se va da drumul circulaţiei pe acest segment de autostradă, cu restricţiile anunţate de vineri, şi anume un kilometru unde va fi circulaţie pe o singură bandă. Ministrul a anunţat şi priorităţile în privinţa fondurilor europene, pe segmentul de transporturi, scrie News.ro.

”Astăzi i-am chemat la minister pe cei care se ocupă direct şi care sunt beneficiarii, şi anume CNAIR şi având în vedere că mai sunt câteva lucruri minore, care pot fi terminate până mâine, odată cu finalizarea acestor lucrări, mâine după-amiază se va da drumul pe lotul 2 Sebeş-Turda, cu restricţiile anunţate de vineri, şi anume acel kilometru unde va fi circulaţia pe o singură bandă”, a declarat ministrul.

Sorin Grindeanu a mai spus că doreşte ca ”aceste lucruri să se desfăşoare normal, fără festivisme şi tăieri de panglici”.

”Nu e loc de festivism, datoria statului faţă de cetăţeni este una mare, de 30 de ani. Am făcut lucrurile acestea pe repede-nainte pentru că exista riscul să stăm încă trei, patru, cinci, şase zile cu lucrurile neterminate şi nefolosit acel tronson. Am fost, am verificat personal, am luat toate măsurile de siguranţă şi am discutat cu colegii din minister. Imediat cum sunt finalizate ultimele, care sunt minore, şi pot fi făcute până mâine, acest tronson va fi dat în circulaţie astfel încât de la Sebeş până la Cluj să se poată circula în regim de autostradă, cu acele restricţii”, a mai spus Grindeanu.

Ministrul a mai afirmat că a avut discuţii cu colegii care gestionează fondurile europene din minister.

”Aici avem cele trei bucăţi mari, fostul exerciţiu bugetar, viitorul exerciţiu bugetar şi PNRR. Avem două borne importante până la sfârşitul anului, pe care trebuie să le atingem”, a spus Grindeanu, precizând că îşi propune să se finalizăm discuţiile cu DGRegio, şi să putem să avem acel plan investiţional cu o hotărâre de guvern şi a doua, strategia feroviară, prevăzută în PNRR, respectiv normele de aplicare, care de asemenea trebuie făcute tot prin hotărâre de guvern până la sfîrşitul anului.

Sorin Grindeanu a spus că a primit asigurări de la colegi că la finalul acestei săptămâni va fi finalizată această strategie, astfel încât ce ţine de Ministerul Transporturilor, pe feroviar să fie atins.

Mai jos puteți citi anunțul Ministerul Transporturilor

Se deschide circulația pe Lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii informează că marți, 30 noiembrie 2021, deschide circulația pe Lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda, conform Planului de Management de Trafic aprobat de către CNAIR și IGPR.

Menționăm că traficul va rămâne restricționat pe o bandă pe sens, pe o distanță de 1,5 km, până în luna aprilie-mai 2022.

În zona Dealului Oiejdea, unde au apărut alunecări de teren, una dintre căi nu este încă finalizată. Ca atare, pe acest sector -de 1,5 km- se va circula în ambele sensuri, dar pe o singură cale, în regim de Drum Național. Situația a impus limitarea vitezei la 60 km/h în zona respectivă, dar și limitarea la 100 de km/h pe restul lotului 2.

Constructorul va trebui să monteze toate elementele de siguranță și să semnalizeze prin marcaje provizorii zonele unde acestea nu sunt definitivate.

Pentru că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și CNAIR pun pe primul loc interesul public au luat decizia deschiderii circulației anul acesta, dar cu restricțiile impuse de situația din teren.

Deschiderea circulației nu va însemna însă că Antreprenorul va fi scutit de finalizarea tuturor lucrărilor, așa cum prevede contractul. Deși se află în întârziere, antreprenorul și-a asumat că încheie toate lucrările, până în aprilie 2022.

"Am fost să verific ce se întâmplă pe Lotul 2 Sebeş - Turda. Azi de dimineaţă i-am chemat la Minister pe cei care se ocupă direct de proiect şi beneficiarii: CNAIR. Şi având în vedere că mai sunt câteva lucruri minore care pot fi terminate până mâine, odată cu finalizarea acestor lucrări, mâine după-masă se va da drumul la Lotul 2 Sebeş - Turda, cu restricţiile pe care le-am anunţat inclusiv de vineri şi anume acel kilometru unde va fi circulaţia pe o singură bandă. Vreau ca aceste lucruri să se desfăşoare normal. Domnul director Pistol vă anunţ că odată terminată acea predare-primire sau dare în circulaţie lucrurile trebuie să se desfăşoare normal, cum trebuie şi de acum încolo. Fără festivisme, fără tăieri de panglici, fără chestiuni care nu-şi au locul, pentru că nu e loc de festivism. Datoria statului faţă de cetăţeni este una mare, de 30 de ani. Am făcut lucrurile acestea pe repede-înainte pentru că exista riscul să mai stăm 3-4-5-6 zile cu lucrurile terminate şi nefolosit acel tronson. Am fost, am făcut verificări, am luat toate măsurile de siguranţă şi am discutat cu colegii din Minister. Imediat cum sunt finalizate ultimele şi pot fi făcute până mâine, acest tronson va fi dat în circulaţie, astfel încât de la Sebeş la Cluj să se poată circula în regim de autostradă, cu acele restricţii şi insist”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.

Informații suplimentare

Contractul pentru Lotul 2 al A10 (Sebeș-Turda) a fost semnat în noiembrie 2014, cu Asocierea Aktor S.A.- S.C. Euroconstruct Trading SRL și avea inițial ca termen de finalizare a lucrărilor luna octombrie 2016.

La momentul semnării, valoarea contractului era de aproximativ 550 de milioane de lei, fără TVA, o sumă deloc mică pentru acea perioadă. În atribuțiile Asocierii intra, conform contractului, inclusiv elaborarea Proiectului Tehnic, în baza căruia urma să se construiască acest sector de autostradă.

Însă, chiar propriul proiect a început să creeze probleme Antreprenorului, care a intrat într-o cascadă de întârzieri. Astfel, o lucrare care ar fi trebuit să dureze 2 ani, a ajuns să dureze peste 7 ani.

Aceasta în condițiile în care pe toate celelalte 3 Loturi ale A10, se circulă deja, pe primele două încă din vara anului 2018.

Nici acum nu se poate vorbi despre recepția lucrării, ci doar despre deschiderea circulației, între Alba Iulia Nord și Aiud, unde se află cei aproximativ 24 de km ai Lotului 2, nefinalizat în totalitate, din cei 70 de km ai A10.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.