FOTO Tunel prăbușit de la metrou: Locatari evacuați de urgență, un muncitor dispărut și altul blocat, în Coreea de Sud

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 11-04-2025 14:39

Actualizat: 11-04-2025 17:54

Article thumbnail

Sursă foto: Yonhap news

Un șantier de construcție a unei linii de metrou din Gwangmyeong, la sud de Seul, s-a prăbușit vineri după-amiază, declanșând o operațiune de salvare tensionată și evacuarea locuitorilor din zonă. Incidentul s-a produs în jurul orei locale 15:13, după ce autoritățile au fost alertate în legătură cu fisuri apărute în mai mulți piloni de susținere ai tunelului subteran al Liniei Sinansan.

content-image

În urma surpării, o porțiune de drum s-a prăbușit, iar mai multe clădiri din apropiere au fost avariate. Cinci muncitori care efectuau o inspecție de siguranță la suprafață au fost dați dispăruți temporar; trei dintre ei au fost găsiți nevătămați, un altul este confirmat ca fiind blocat în subteran, iar un excavatorist este în continuare dat dispărut.

Echipele speciale de intervenție ale autorităților din Gyeonggi au reușit să se apropie suficient de muncitorul blocat încât să-i audă vocea, însă operațiunea de salvare este complicată de prezența unui miros puternic de gaz în zonă. Se suspectează că în apropiere trece o conductă, iar Korea Gas Safety Corporation a fost solicitată să întrerupă alimentarea.

„Se pare că salvarea va dura mai mult decât am sperat”, a declarat un oficial al autorităților de intervenție.

content-image

Între timp, primarul din Gwangmyeong, Park Seung-won, a emis un ordin de evacuare pentru locuitorii din blocurile aflate în apropierea șantierului, de teama unor prăbușiri suplimentare. Locuitorii sunt relocați temporar în școli și în sala sportivă a orașului.

„Facem tot posibilul pentru a-i salva pe cei prinși sub dărâmături”, a declarat edilul într-o conferință de presă.

Zona afectată a fost închisă circulației, iar autoritățile au cerut șoferilor să evite perimetrul. Incidentul ridică semne de întrebare cu privire la măsurile de siguranță implementate pe șantier și posibilele neglijențe care au precedat tragedia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri